MENIU

George Copos, eliberat condiţionat

<p>GEORGE COPOS</p>

George Copos va fi eliberat condiţionat, după ce a scris cinci cărţi şi a ispăşit o treime din pedeapsă. Decizia a fost luată de Tribunalul Bucureşti.

Magistrații Tribunalului București au admis marți cererea prin care omul de afaceri George Copos solicita eliberarea condiționată din închisoare, notează Agerpres.

Tribunalul a admis o contestație formulată de George Copos, după ce acesta a primit, pe 25 februarie, o decizie nefavorabilă din partea Judecătoriei Sectorului 5 din Capitală.

Decizia este definitivă, astfel încât George Copos va fi eliberat marți din Penitenciarul Rahova.

În timpul procesului, George Copos a cerut eliberarea din închisoare, susținând că a câștigat peste 200 de zile în anul în care a fost în detenție, amintind faptul că a scris cinci cărți, una de istorie și patru de turism, a muncit la atelierul de tâmplarie și s-a înscris la toate activitățile Penitenciarului Rahova.

De altfel, Copos a primit în luna ianuarie aviz favorabil pentru eliberare condiționată din partea Penitenciarului Rahova.

George Copos avea de executat patru ani de închisoare, în urma contopirii pedepselor primite în dosarul Loteria I, respectiv cel al transferurilor din fotbal.

Omul de afaceri a fost condamnat definitiv pe 25 august 2014 la patru ani de închisoare în dosarul Loteria I, în urma unei decizii a Tribunalului București.

De asemenea, el a mai fost condamnat, în martie 2014, în calitate de fost acționar majoritar al FC Rapid, la 3 ani și 8 luni de închisoare, în dosarul transferurilor din fotbal.

 

Copos, la plecarea de la Penitenciarul Jilava: În viata mea, am făcut două mari erori

 

Fostul patron al echipei de fotbal Rapid, George Copos, care a fost, marți, eliberat condiționat, după un an petrecut în spatele gratiilor, a declarat, la plecarea de la Penitenciarul Jilava, că și-a dus cu demnitate pedeapsa și că i-a fost extrem de greu, detenția fiind o experiență foarte dură. Copos a subliniat, pe de altă parte, că a făcut două greșeli "enormi de mari în viață", faptul că a intrat în politică și că a investit foarte mulți bani în sport. Copos a afirmat, totodată, că nu știe dacă va mai rămâne în România, potrivit Realitatea TV.

Pe de altă parte, George Copos s-a declarat îngrijorat de ce se întâmplă cu capitalul românesc.

"A fost o experiență extrem de dură, o experiență grea și o experiență extrem de dureroasă. Nu o doresc nimănui, nici dușmanilor dușmanilor mei, pentru că a fost un coșmar. Dar, așa cum spunea și Friedrich Nietzsche, ce nu te omoară, te întărește. Și tot Nietzsche spunea că, dacă ai pentru ce să trăiești, înduri orice suferință. Am îndurat această suferință, am demonstrat că sunt un bărbat puternic și mi-am dus cu demnitate pedeapsa. A fost extrem de greu pentru că și acum, vă spun că am stat și am meditat, sunt 400 de zile în care am putut să meditez, sunt extrem de îngrijorat de ce se întâmplă cu capitalul românesc.Oameni care au creat sute de mii de locuri de muncă, care au făcut investiții de sute de milioane, poate miliarde de euro, sunt, din păcate, în închisoare, ceea ce e nedrept. Important este, acum, altceva: să ies cu toate simțurile, sănătos și cu trupul și cu mintea și cu sufletul. Mă duc direct la spital să văd cum ies", a declarat fostul patron al Rapidului.

În ceea ce privește perioada petrecută în închisoare, George Copos a declarat:

"La această întrebare vreau să vă spun ceva: am un respect aparte și o considerație aparte pentru acești oameni, de la simplul agent care lucrează în penitenciar, până la comisarul-șef director. Sunt niște oameni deosebiți, care își dedică viața acestei activități, mai mult de 40 la sută fac și ei pușcărie. Sigur că mă simt rușinat. Sunt un om care am creat 5.000 de locuri de muncă, care am plătit peste 260 de milioane de euro către bugetul statului și peste 270 de milioane de euro investiții. Eu am crezut enorm de mult în puterea judecătorească și vreau să cred că trăiesc într-un stat de drept. Sunt extrem de îngrjiorat pentru copiii mei (...) fata mea Alexandra nu mai vrea să rămână în România", a afirmat George Copos.

Întrebat dacă va mai rămâne în România, Copos a precizat că nu se poate pronunța momentan.

"În viața am făcut două mari erori, enorm de mari: am intrat în politică și am cheltuit 30 de milioane de euro la fotbal. Astea au fost cele două mari erori ale mele(...) Rapidiștii sunt oameni unici, chiar dacă am suferit enorm de mult, ei sunt, au rămas și vor rămâne oameni unici. În închisoare nu faci altceva decât să citești și atunci, dacă citești, și îți faci un program să citești, înseamnă totul pentru un om care este lipsit de libertate. Recunosc că aici, în aceste 400 de zile, am citit cât nu am citit în viața mea și marii filosofi și asta e extrem de important, pentru că veți găsi în lucrările mele teme care nu au fost abordate de specialiștii în domeniu. Am dormit nu mai mult de patru ore pe noapte", a mai spus George Copos.