MENIU

Geoană: Vreau o soluţie să împiedicăm ca pământul României să fie cumpărat masiv de străini

<p>Mircea Geoană</p>

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, la Realitatea TV, că doreşte o soluţie care să împiedice cumpărarea masivă de pământ în România de către străini. Invitat alături de Geoană la dezbatere, fostul ministrul de Externe Adrian Cioroianu a ridicat la rândul său problema cumpărării de pământ de către străini, dar a temperat spiritele în privinţa posibilităţii ca statul ungar să se implice direct într-un astfel de demers.

Autorităţile române trebuie să găsească o soluţie pentru a împiedica cumpărarea masivă de pământ de către străini, începând cu liberalizarea intrată în vigoare de la 1 ianuarie 2014, a declarat la Realitatea TV Mircea Geoană, care a cerut ca problema să fie discutată atât în Parlament cât şi în CSAT.

"Am o probblemă cu capacitatea statului român de a anticipa momente delicate. Ştiam că urmează acest moment (al liberalizării), cu toţii am sperat că puterea de cumpărare a românilor va creşte. Ce mă frământă este că acest subiect este unul de securitate naţională, pentru că atunci când rişti să pierzi securitatea alimentară este important. De ce nu s-a reunit CSAT acum un an doi?", s-a întrebat Geoană.

Senatorul a precizat că ministrul de Externe de la Budapesta a dezavuat declaraţia ataşatului economic de la Bucureşti, care anunţase un posibil plan al statului maghiar de a cumpăra pământ în România. "Problema mea este legată de un posibil plan al Budapestei, în ciuda declaraţiilor, dar şi de dezechilibru de pe piaţa funciară românească", a spus Geoană.

El a făcut referire la legea propusă de Guvernul român, care minimizează impactul liberalizării şi a cerut parlamentului să "se uite cu mai multă asprime la această lege", chiar dacă oficialii de la Bruxelles vor ridica din sprâncene.

"Aş vrea să găsim o formulă ca din punct de vedere legislativ să împiedicăm ca pământul României să fie cumpărat masiv de către străini", a mai spus senatorul.

El a mai explicat că şi Ungaria a încercat să facă exact acelaşi lucru. "Ungaria a adoptat o lege rigidă şi a avut un meci cu Bruxellesul apoi a venit cu o variantă mai atenuată a acestei legi. România poate să rişte o discuţie cu Bruxelles-ul timp în care să ne punem la dispoziţie instrumentele", a completat Geoană.

Fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu este de acord, în principiu, cu poziţia lui Geoană, dar are o atitudine ceva mai relaxată în privinţa posibilităţilor ca Ungaria să cumpere pământ în România.

"Mie nu îmi e limpede dacă ar merita un răspuns din partea MAE. Nu imi imaginez o declaraţie mai puţin inspirată decât cea a domnului Szabo Jozsef Andor. Evident că un stat care ar dori să facă aşa ceva nu ar anunţa planul printr-un ataşat pe probleme de agricultură de la ambasadă. La ambasada actualului guvern la Bucureşti se dau atâtea mesaje inabile, nedemne de tradiţia diplomatică a ungariei şi nici în consonanţă cu relaţiile pe care le avem cu Ungaria", a spus Cioroianu.

"E o glumă proastă această propunere de cumpărare de către statul maghiar. Eu am dubii că există acest plan. Cel care trebuia să îl urecheze pe domnul Andor este ministrul de externe de la Budapesta", a mai spus fostul ministru de Externe.

"Problema e reală, nu din perspectiva Ungariei, ci din cea a altor cetăţeni care au arendat de mult pământ în România iar acum vor să îl cumpere", a completat Cioroianu.

De la 1 ianuarie 2014, statul român a eliminat restricţiile impuse cetăţenilor străini care vor să cumpere terenuri agricole, inclusiv obligaţia de a avea experienţă în agricultură. Eliminarea restricţiilor i-a făcut pe oficialii din Guvernul de la Budapesta să creeze o strategie prin care Ungaria să poată achiziţiona teren agricol şi pădure în România.

”Avem un program în acest sens, care în esenţă presupune că, dacă cineva vrea să îşi vândă pământul, atunci poate încheia un contract cu statul ungar, în urma căruia să primească rentă viageră. Mai mult, dacă doreşte, el poate rămâne titularul pământului pe perioada vieţii. Evident că se pune întrebarea ce va face statul ungar cu o bucată de pământ de la marginea unui sat secuiesc? În principiu îl poate da unui tânăr fără pământ, dar dornic să îl prelucreze”, susţine Szabo Jozsef Andor, ataşatul pe probleme de agricultură din cadrul Ambasadei Ungariei de la Bucureşti, citat de portalul szekelyhon.