Geoană se leapădă de Vanghelie. Noul partid merge înainte
Senatorul Mircea Geoană spune că situația juridică a lui Marian Vanghelie nu împiedică construcția noului partid.
"Referitor la situația în care se află Marian Vanghelie în aceste zile, Partidul Social Românesc consideră că, din punct de vedere juridic, instanțele judecătorești sunt cele abilitate să se pronunțe cu privire la vinovăția sau nevinovăția unui cetățean al României, indiferent de poziția politică sau publică deținută, cu respectarea prezumției de nevinovăție și a căilor procesuale aflate la dispoziția părților. Din punct de vedere politic, construcția noului partid merge înainte conform calendarului, principiilor și obiectivelor propuse", se arată într-un comunicat de presă al lui Mircea Geoană.