MENIU

Generalul Victor Atanasie Stănculescu a încetat din viaţă

Dosarul "Mineriadei". Atanasie Stănculescu, audiat la Parchet în calitate de suspect

Generalul Victor Atanasie Stănculescu, în vârstă de 88 de ani, a încetat din viaţă într-o casă de bătrâni, potrivit News.ro.

Avocat Cătalin Dancu, care l-a reprezentat în trecut pe Victor Atanasie Stănculescu, a declarat, pentru News.ro, că a fost anunţat de familia fostului general, duminică seara, că acesta a încetat din viaţă, într-un cămin de bătrâni din judeţul Ilfov.

Victor Atanasie Stănculescu a murit duminică, în jurul orei 18.30, după ce recent suferise un accident vascular cerebral, potrivit unor surse apropiate fostului general.

În 16 octombrie 2008, judecătorii instanţei supreme i-au condamnat pe Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu la câte 15 ani de închisoare, în dosarul Revoluţiei de la Timişoara, pentru omor deosebit de grav, atunci fiind şi degradaţi.

Generalul Mihai Chiţac a murit în 1 noiembrie 2010, în locuinţa sa din Capitală, după mai multe săptămâni de spitalizare în urma unor boli cronice.

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu a fost eliberat condiţionat în 21 mai 2014, după ce a făcut cinci din cei 15 ani ai condamnării din dosarul Revoluţiei de la Timişoara.

Victor Atanasie Stănculescu avea 88 de ani, a fost general în armată şi ministru al Apărării Naţionale.

În 17 decembrie 1989, având funcţia de ministru adjunct al Apărării Naţionale, a fost trimis de generalul Vasile Milea, la Timişoara, pentru a reprima revoluţia. Nicolae Ceauşescu l-a numit atunci comandant militar unic al Timişoarei. Întors la Bucureşti, în 22 decembrie s-a prezentat la Comitetul Central al PCR, la chemarea lui Nicolae Ceauşescu, şi a fost numit de acesta ministru al Apărării Naţionale în locul lui Milea, care s-a sinucis în dimineaţa acelei zile.

După fuga soţilor Ceauşescu, a preluat conducerea Armatei şi a scos-o de sub ordinele lui Nicolae Ceauşescu, dispunând să se execute doar ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale.

Victor Atanasie Stănculescu a devenit membru în Consiliul Frontului Salvării Naţionale şi a avut unul din principalele roluri în organizarea procesului soţilor Ceauşescu şi în executarea acestora la 25 decembrie 1989, participând la proces ca delegat al FSN, alături de Gelu Voican-Voiculescu şi Virgil Măgureanu.

Prin Decretul preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale, Ion Iliescu, din 28 decembrie 1989, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general-colonel cu 3 stele.

În 28 decembrie 1989, Stănculescu a fost numit în funcţia de ministru al Economiei Naţionale, conducând un minister nou format prin reorganizarea Comitetului de Stat al Planificării. La data de 16 februarie 1990, este eliberat din funcţia de ministru al Economiei, fiind numit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, unde l-a înlocuit pe generalul Nicolae Militaru. A îndeplinit această funcţie până la data de 30 aprilie 1991, când a avut loc o remaniere a guvernului condus de Petre Roman.

La data de 13 mai 1991, Victor Stănculescu a fost înaintat în gradul de general de armată cu 4 stele şi trecut în rezervă. Ulterior, prin condamnarea sa în 2008, a fost degradat.

Mai multe articole despre:
a murit Victor Atanasie Stănculescu