Gazprom SCHIMBĂ contractul de furnizare de gaze către China. SCHIMBĂRI anunțate și în relația cu Turcia - Bloomberg
Gazprom PJSC a anunțat că își va schimba contractul de furnizare de gaze către China în ruble și yuani, în loc de euro, în condițiile în care Kremlinul își intensifică eforturile de a elimina comerțul cu monedele pe care le consideră „neprietenoase”, pe fondul sancțiunilor americane și europene.
Gigantul de stat al gazelor naturale a semnat, marți, un acord suplimentar la contractul său existent cu China National Petroleum Corp. pe această temă, a precizat Gazprom într-o declarație, relatează Bloomberg, prelaut de G4Media.ro.
Plata se va face 50% în ruble și 50% în yuani, cu efect imediat, potrivit unei persoane familiare cu planurile, care a vorbit sub rezerva anonimatului.
Reacție vine după ce președintele Vladimir Putin a cerut, la începutul acestui an, ca principalii clienți ai Gazprom din Europa să plătească gazele în ruble, asta după ce SUA și aliații săi au înghețat peste 300 de miliarde de dolari din rezervele băncii centrale a Rusiei, deținute în dolari și euro, din cauza invaziei sale în Ucraina.
Cum mai mulți cumpărători au refuzat, Gazprom le-a întrerupt livrările. Au existat însă și mari consumatori care au fost de acord cu noile condiții ale Moscovei.
De asemenea, Rusia trece la plata în ruble pentru gaz cu Turcia, care nu s-a alăturat sancțiunilor Occidentului împotriva Moscovei și se bucură de legături strânse cu Kremlinul. Din câte se pare, inițial, doar un sfert din total va fi plătit în moneda rusă, restul fiind în dolari și euro. Ponderea în ruble va crește în timp, a declarat sursa citată.
Contractul Gazprom pentru aprovizionarea Chinei prin intermediul gazoductului Power of Siberia, semnat în 2019, a fost estimat la 400 de miliarde de dolari pe durata sa de viață de 30 de ani. Livrările au crescut constant și urmează să ajungă la cel puțin 15 miliarde de metri cubi în 2022, față de 10,4 miliarde de metri cubi livrați anul trecut.
În februarie, în timp ce Putin vizita Beijingul în pregătirea războiului, Gazprom a semnat un al doilea acord pentru a livra încă 10 miliarde de metri cubi pe an, timp de 25 de ani, prin intermediul unei noi conducte, deși livrările nu au început încă. Câteva săptămâni mai târziu, producătorul de gaze a semnat, de asemenea, un contract de proiectare a legăturii Soyuz Vostok care traversează Mongolia spre China, care ar putea transporta până la 50 de miliarde de metri cubi pe an, mai arată sursa citata.