Gazele se vor scumpi din nou
Schimbările propuse la regimul de taxare onshore analizate recent de Parlament vor afecta în egală măsură industria românească de extracţie şi prelucrare a gazelor naturale şi buzunarele consumatorilor de energie, afirmă reprezentanţii Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA).
Potrivit sursei citate, în cadrul dezbaterilor din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor privind impozitarea veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, în data de 27 noiembrie, membrii Comisiei de Industrii şi Servicii, împreună cu cei ai Comisiei pentru Buget, Finanţe şi Bănci, au propus eliminarea posibilităţii deducerii redevenţei din impozitul pe veniturile suplimentare precum şi aplicarea acestui impozit luând în calcul un preţ de referinţă nerealizat, informează Agerpres.ro.
ROPEPCA estimează un risc crescut pentru scumpirea gazelor naturale în condiţiile descurajării investiţiilor pe fondul accelerării declinului natural al producţiei.
"Riscul creşterii preţului gazului natural pe piaţa din România ca o consecinţă a amendamentelor fiscale propuse este considerabil. Întrucât investiţiile viitoare sunt descurajate, rata de declin natural al producţiei va accelera iar, într-un mediu cu cerere anticipată stabilă, volumele diminuate ale producţiei interne vor conduce la inflaţie şi la diminuarea puterii de cumpărare. Impactul asupra consumatorilor vulnerabili va fi semnificativ, întrucât această categorie este deja afectată de creşterea ponderii cheltuielilor cu încălzirea în bugetul total al gospodăriei", se mai arată în comunicat.