Gazele din Marea Neagră merg la export
România nu pare interesată să acceseze direct gazele naturale din Marea Neagră care vor fi extrase anul viitor de gigantul american Carlyle.
Transgaz a obţinut acordul de mediu pentru a construi o conductă care se lege ţărmul Mării Negre cu conducta de tranzit Isaccea Negru-Vodă, prin care gazele ruseşti ajung în sudul Europei, prin Ucraina.
Astfel, consumatorii români nu vor avea acces la primele gaze din Marea Neagră, care vor fi extrase anul viitor de gigantul american Carlyle. Gazele vor merge fie spre sudul Europei fie spre Ucraina.
Anunţul Transgaz arată că, de fapt, înainte de a fi vândute cumva pe piaţa occidentală, o parte dintre gazele din Marea Neagră vor ajunge de fapt în Europa de Est şi Sud, posibil şi în Ucraina, ţară profund dependentă de importurile de gaze ruseşti. În niciun caz aceste gaze, cel puţin, nu vor fi consumate în România, scrie Economica.net.
Tranzitul de gaze ruseşti dintre Ucraina către sudul Europei se face prin cele trei conducte magistrale din Dobrogea. De reţinut că, în momentul de faţă, consumatorii români nu pot primi gaze din această conductă care ne tranzitează ţara, atât din considerente tehnice, cât şi comeciale, care ţin de modul în care, în trecut, a fost construită această infrastructură de transit (a fost construită cu credite-marfă de la Gazprom, care mare are încă exclusivitate pe aceste tranzit).