MENIU

Game of Thrones, la final. Actorii, în lacrimi

Actorii din Game of Thrones au plâns când au citit scenariul ultimului sezon al serialului, a dezvăluit o persoană din conducerea televiziunii americane HBO, informează Daily Mail. Motivul lacrimilor este faptul că actorii au descoperit că personajele pe care le interpretează şi care au supravieţuit în sezonul precedent vor muri "unul câte unul" până la sfârşitul serialului.

Reprezentantul HBO Francesa Orsi a dezvăluit în cadrul unei conferinţe din Ierusalim că actorii au fost vizibil emoţionaţi când au citit, cu voce tare, scenariul ultimului sezon al serialului, scrie Mediafax.ro. "Până au citit scenariul au fost lacrimi. Apoi, au urmat aplauze care au durat 15 minute", a spus Francesa Orsi.

În timpul celor şapte sezoane difuzate până acum, mai multe personaje importante, care au fost îndrăgite sau detestate de fanii filmului, au fost omorâte, majoritatea într-un mod neaşteptat. Printre acestea se numără: Robert Baratheon, Viserys Targaryen, Catelyn Stark, Robb Stark, Khal Drogo, Hodor, Ned Stark, Oberyn Martell, Joffrey Baratheon, Tywin Lannister, Myrcella Baratheon,etc.

Ultimul sezon din Game of Thrones va fi difuzat în 2019, iar penultimul s-a încheiat în 2017. Producătorii serialului au explicat că această pauză lungă între sezoane le permite realizarea ultimelor episoade cu o mai bună calitate.

Încă de la lansare, Game of Thrones a devenit un fenomen global şi cel mai iubit serial din istoria HBO. Filmul a primit foarte multe premii de la lansare, inclusiv 38 de Primetime Emmy, cinci trofee din partea Sindicatului actorilor americani şi un Peabody Award.

Mai multe articole despre:
actori scenariu game of thrones