GALERIE FOTO. O nouă atracţie pe harta turistică a României. Turiştii rugaţi să fie cât mai tăcuţi
În Valea Lungă, de la Râşnov, a fost amenajat un observator de unde animalele sălbatice din zonă pot fi văzute în mediul lor natural. Turiştii sunt însoţiţi de un maestru de vânătoare şi trebuie să fie cât se poate de tăcuţi.
În luna iulie a fost deschis observatorul de urşi din Valea Lungă, amenajat într-o zonă care oferă peisaje spectaculoase, la care se ajunge prin Cheile Râşnoavei, scrie bzb.ro.
Este vorba despre o cabană din lemn masiv, din care, aşezaţi comod pe trei rânduri de bănci montate în sistem "tribună", turiştii pot admira, fotografia sau filma carnivore mari, în special urşi, dar, cu puţin noroc, şi lupi sau chiar râşi. Mai pot fi văzuţi şi mistreţi.
Sezonul de observare este cuprins între lunile martie şi noiembrie, iar turiştii pot merge doar însoţiţi de un maestru de vânătoare, care se şi asigură că nu există nici un risc pentru vizitatori. Ei pot petrece la observator câteva ore, cât se poate de tăcuţi, pentru că trebuie să aştepte până se lasă liniştea în pădure şi animalele devin active. Pe lângă faptul că văd urşii sau mistreţii, turiştii pot afla şi informaţii despre comportamentul animalelor.