Gala UNITER: "De vânzare", în regia Gianinei Cărbunariu, premiul pentru Cel mai bun spectacol
Spectacolul Teatrului Odeon "De vânzare / For Sale", în regia Gianinei Cărbunariu, a primit premiul pentru Cel mai bun spectacol al anului 2014, la cea de-a 23-a Gală a premiilor UNITER, care a avut loc luni seară, la Sala Mare a Teatrului Național "I.L. Caragiale" din București.
Distincția i-a fost înmânată directoarei Teatrului Odeon, Dorina Lazăr, de ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu.
"Mă bucură acest premiu, pe care eu cu siguranță nu mai apuc să-l mai iau ca actriță, dar l-a luat Teatrul Odeon datorită Gianinei Cărbunariu. (...) Am tras nădejde din toată inima să ia acest spectacol premiu, pentru că a adus un suflu nou în viața Teatrului Odeon, în aria teatrală, în viața noastră a tuturor", a declarat Dorina Lazăr la primirea distincției.
La categoria Cel mai bun regizor al anului 2014, premiul i-a revenit lui Victor Ioan Frunză pentru spectacolul "Mobilă și durere" pus în scenă la Centrul Cultural pentru UNESCO "Nicolae Bălcescu" din Capitală.
Deoarece regizorul nu a putut fi prezent la festivitate, premiul a fost ridicat de directorul Centrului, actorul Cristian Șofron.
"N-am să mulțumesc în locul lui Victor, nu știu ce sau cui vrea să mulțumească. Vreau să vă mulțumesc numai dumneavoastră, celor care în ultimii ani v-ați aplecat cu atenție asupra instituției noastre, care se numește destul de pompos Centrul Cultural pentru UNESCO 'Nicolae Bălcescu'. Dar, iată că noi, acolo, într-o instituție mică, ce nici nu se numește teatru, încercăm să facem lucruri bune. Faptul că luăm acest premiu, că Victor ia acest premiu ne onorează și vă așteptăm să vedeți spectacolele noastre, pentru că nu ne vom opri aici", a spus Cristian Șofron.
Tot pentru același spectacol a fost desemnată câștigătoare și Adriana Grand, la categoria Cel mai bun scenograf.
Premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal i-a fost acordat lui Vlad Ivanov pentru rolul din spectacolul "Omul cel bun din Seciuan", de la Teatrul Bulandra din Capitală, iar distincția pentru Cea mai bună actriță în rol principal a fost câștigată de Anca Hanu, pentru rolul Amalia din spectacolul "Amalia respiră adânc", spectacol al Teatrului Național din Cluj-Napoca.
"Mărturisesc că aș fi vrut să aud Valsul lui Șostakovici venind pe scenă. Aș fi dansat cu mare plăcere cu colega mea Andreea Bibiri. (...) Întâlnirile cu Andrei Șerban nu sunt provocări, cum s-ar putea spune într-un limbaj sărac. Ele țin de unicitate, mai degrabă, pentru că Andrei te face să descoperi noi dimensiuni ale artei actorului. Pentru toate aceste întâlniri, îți mulțumesc, Andrei. (...) Mulțumesc colegilor pentru faptul că spectacol de spectacol, suflet lângă suflet, formăm împreună, ca un puzzle, 'Omul cel bun din Seciuan'", a spus Vlad Ivanov la ridicarea premiului.
Anca Hanu a declarat că se simte "ca o furnică" și i-a mulțumit dramaturgului Alina Nelega pentru textul scris, susținând că "este ca un examen pentru o actriță".
La categoria Cel mai bun actor în rol secundar premiul a fost câștigat de Mihai Călin pentru rolul Caliban din spectacolul "Furtuna", pus în scenă la Teatrul Național din București.
"Am mai avut asemenea emoții acum 20 de ani, când am fost nominalizat la Premiul pentru debut. Nu l-am luat atunci, iată că îl iau acum. E o plăcere. Așa cum e o plăcere să primești aplauze seara, după spectacol, din partea spectatorilor. E o mare plăcere să fiu prezent la Galele UNITER, chiar dacă până acum o jumătate de oră nu credeam", a spus Mihai Călin.
Pentru Cea mai bună actriță în rol secundar premiul i-a fost acordat actriței Katalin Berekmeri pentru rolurile din spectacolul "Castingul Dracului" pus în scenă la Teatrul Național Târgu-Mureș.
La categoria Debut premiul a fost câștigat de Ana Bianca Popescu, în vârstă de 25 de ani, pentru rolul Fata din spectacolul "Numele", producție a Teatrului Foarte Mic București în parteneriat cu Teatrul de Comedie, în timp ce la categoria Critică Teatrală distincția i-a fost acordată criticului Doru Mareș.
Premiul pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic a fost câștigat de "Henric al V-lea" de William Shakespeare, în regia artistică a lui Attila Vizauer, iar distincția pentru Teatru TV a fost câștigată de spectacolul "Vinovatul" după Ion Băieșu, scenariu și regia Ion Gostin.