MENIU

Gafă de zile mari, în direct la TV. Vedetă agresată în timpul "Dansez cu tine", varianta SUA

Atletul american Ryan Lochte, care participă la emisiunea americană "Dancing with the Stars", a fost agresat de doi bărbaţi care protestau împotriva prezenţei sale la emisiune, chiar la finalul unui dans, în timp ce aştepta notele juriului.

Astfel, telespectatorii au putut vedea doar faţa uneia dintre jurate, Carrie Ann Inaba, în timp ce incidentul avea loc, femeia spunând, în direct, "Hei, plecaţi". Imediat după aceea, prezentatorul, alături de Lochte şi de partenera de dans a acestuia, a explicat că a avut loc un "mic incident".

Cei doi bărbaţi, care purtau tricouri cu mesajul "No Lochte", au fost reţinuţi după incident, înotătorul spunând că se simte puţin rănit de incident.

Sportivul american s-a făcut de râs la Rio după ce a fost prins minţind. Acesta a pretins, împreună cu alţi sportivi din delegaţia SUA, că au fost jefuiţi sub ameninţarea armei, când de fapt sportivii se îmbătaseră.

Mai multe articole despre:
incident ryan lochte dancing with the stars