Gabriela Scutea, fost procuror general al României, eliberată din funcție de Klaus Iohannis
Gabriela Scutea, fost procuror general al României, a fost eliberată vineri din funcție, prin decret semnat de către președinteșe Klaus Iohannis. Scutea, în prezent procuror la Parchetulul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a ieșit astfel la pensie, la vârsta de 50 de ani.
Șeful statului a semnat, vineri, decretele pentru eliberarea din funcţie a mai multor magistraţi ca urmare a pensionării.
„- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror a doamnei Scutea Gabriela la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, având gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pensionare, la data de 18 august 2023;
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror a doamnei Oancea Camelia, procuror cu grad profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina - pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror a doamnei Militaru Dalida Mirela în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj – pensionare;
- Decret privind eliberarea din funcţia de procuror a doamnei Pantilie Nicoleta în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, având gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel, în prezent detaşată în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, delegată în funcţia de director adjunct al Direcţiei resurse umane şi organizare – pensionare”.
Procurorul general Gabriela Scutea intervine în scandalul momentului - CRITICI dure după votul din Parlament pe legile justiției
Cine este Gabriela Scutea
Gabriela Scutea, în vârstă de 50 de ani, a fost numită procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 20 februarie 2020, potrivit site-ului PÎCCJ. Ea a condus PÎCCJ până în primăvar acestui an, potrivit news.ro.
În februarie a candidat la un nou mandat de 3 ani la şefia PÎCCJ, dar competiţia a fost câştigată de Alex Florenţa.