Gabriela Firea, semnal de ALARMĂ: "Facturile vor sāri în aer!" Ce îi așteaptă pe români la iarnă
Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea trage un nou semnal de alarmă legat de faptul că facturile la energie electrică vor exploda în această iarnă, și asta după ce ministrul Muncii, Raluca Turcan (PNL), a anunțat anularea subvenției la gigacalorie.
"Facturile vor sāri în aer! Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat anularea subvenției la gigacalorie! Asta în contextul în care prețul energiei a explodat, fiind semnalate creșteri cuprinse între 300% și 500%! Toate acestea înseamnă o iarnă foarte grea pentru bucureștenii racordați la sistemul centralizat de încălzire, și nu doar pentru ei, ci și pentru locuitorii marilor orașe ale României!
Celebra OUG 114 plafona prețul la energie, însă Guvernul PNL-USR a anulat-o, că nu era bună, că era dată de PSD!
Mai mult, a liberalizat piața energiei, susținând că asta va aduce scăderea prețurilor, prin stimularea concurenței!
S-a întâmplat exact invers, așa cum PSD a semnalat de la bun început!
Dragi bucureșteni, Doamne ajută! Atât a mai rămas!", afirmă Gabriela Firea, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.