MENIU

Gabriela Firea, reacție în cazul șocant al fetiței de 12 ani vândute în Spania - Măsurile luate pentu repatrierea acesteia

Gabriela Firea

Gabriela Firea, ministrul Familiei, a reacționat la cazul șocant în care o româncă din Spania și-a vândut fata de 12 ani pentru o datorie de 4 mii de euro.

„Este șocant gestul făcut de o familie de români stabilită în Spania: părinții și-au vândut fiica când aceasta avea doar 12 ani, pentru a stinge o datorie. Autoritățile spaniole îi judecă acum pentru fapta petrecută în urmă cu aproape patru ani. Fata, împreună cu alți doi frați se află în grija autorităților spaniole. Ministerul Familiei face toate demersurile ca acești copii să ajungă în grija rudelor din România.

Acest abuz a avut loc în 2019, părinții și încă patru persoane au fost puse sub acuzare și vor fi judecați în Cordoba în câteva zile. Riscă până la 25 de ani după gratii. În România, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, aflată în coordonarea Ministerului Familiei, face încă din 2020 demersuri pentru ca toți cei trei frați să fie repatriați”, a transmis Gabriela Firea, ministrul Familiei, într-un mesaj postat pe Facebook. 

Reacția Gabrielei Firea vine după ce au apărut informații despre cazul în care un copil de origine română, în vârstă de 12 ani, a fost vândut în Spania de mama sa și iubitul acesteia în urmă cu trei ani. Aceștia au primit 4.000 de euro, pe care i-au folosit pentru a-și plăti datoriile. Șase persoane au fost puse sub acuzare în acest caz de Parchetul din Cordoba, pentru trafic de ființe umane, căsătorie forțată, agresiune sexuală asupra unui copil cu vârsta sub 16 ani și abuz sexual. Procurorii au cerut pedepse de cel puțin 10 ani de închisoare pentru toți inculpații și decăderea mamei din drepturile părintești. 

„Condamn cu fermitate orice formă de abuz și violență domestică. Sunt indignată că, în România acestor ani, există familii care își tratează copiii ca pe sclavi. Sunt gesturi pentru care nu am nicio clemență, atât ca femeie și mamă, precum și ca ministru. Aproape 70% dintre cei 42.000 de copii aflați în grija statului au ajuns aici din cauza sărăciei și abuzurilor. 

Sunt categoric împotriva oricărui gen de violență sau abuz îndreptat împotriva copiilor și a femeilor, în special. Cifrele înregistrate anul trecut sunt mai mult decât îngrijorătoare: 42 de femei și patru copii au murit în urma bătăilor și abuzurilor, iar aproape 40.000 de femei și 9.000 de copii au fost victimele agresiunilor. În primele patru luni ale acestui an, peste 3.000 dintre victimele violenței și abuzurilor în familie sunt copii. 

Bătaia nu este ruptă din Rai, după cum nu sunt nici jignirea, abuzurile de orice fel, așa cum încă mai cred unele persoane. Din cauza lor România este printre primele locuri în Europa din punct de vedere al cazurilor de violență înregistrate, trei sferturi fiind îndreptate asupra femeilor și fetelor. Putem modifica și legi în favoarea lor, dar cea mai importantă schimbare este cea de mentalitate a persoanelor care preferă să își impună voința cu pumnul. Și, în acest demers, puteți conta pe mine oricând ca aliat”, a mai spus ministrul Familiei.