Gabriela Firea promite că extinde la nivel național programele începute ca primar al Capitalei - Cât de repede vor fi aplicate
Ministrul Familiei, Gabriela Firea a anunţat, luni, că va extinde mai multe proiecte inițiate în mandatul de primar al Capitalei. Printre acestea se numără decontarea analizelor pentru viitoare mame, sprijin pentru nou născuţi, cuplurile infertile, tineri, familiile monoparentale, victimele violenţei domestice sau copiii care sunt în pragul abandonului şcolar, dar şi cele care ajutau persoanele cu dizabilităţi( adulţi şi copii) sau bolnavii cronici. Programele anunțate au fost principalele teme de discuţie în cadrul întâlnirii de luni pe care a avut-o ministrul Familiei cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas din România.
„Decontarea analizelor pentru viitoare mame, sprijin pentru nou născuți, cuplurile infertile, tineri, familiile monoparentale, victimele violenței domestice sau copiii care sunt în pragul abandonului școlar, dar și cele care ajutau persoanele cu dizabilități( adulți și copii) sau bolnavii cronici - sunt programe initiate ca primar si pe care doresc sa le extind în întreaga țară, ca ministru.
Acestea au fost principalele teme de discuție în cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu reprezentanții Federației Sanitas din România.
Am mai discutat si despre : înființarea de creșe în incinta clădirilor de birouri sau în apropriere, extinderea programelor tip școală după școală, echipamente pentru școala online si telemuncă, credite pentru achiziționarea de locuințe.
Angajamentul meu este față de toate familiile din România, dar și față de persoanele aflate în situații de risc de orice fel, femei, copii și tineri care nu se pot descurca singuri.
La începutul anului viitor va fi semnat un protocol de colaborare între Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse și Federația Sanitas care va prevedea acțiuni concrete pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a românilor prin măsuri de prevenție și programe de sănătate acordate tuturor categoriilor de public.
Menirea ministerului pe care îl conduc este sprijinirea familiei și a tineretului în toate aspectele vieții. Sănătatea preocupă pe toată lumea, indiferent de vârstă sau de ocupație”, a anunțat Gabriela Firea, luni, pe Facebook.
La întâlnirea cu Federația Sanitas au participat Leonard Bărăscu, președintele Sanitas, Iulian Pope, prim-vicepreședinte Sanitas, Carla Cozma, șef departament tineret Sanitas, și Bianca Tănase, din partea Sanitas București.