MENIU

Gabriela Firea, după arestarea lui Dragnea: "Să nu ne sfâșiem între noi pentru putere"

Gabriela Firea

La scurt timp după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, a intrat în arestul din Penitenciarul Rahova, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a transmis un mesaj pentru social-democrați.

Gabriela Firea spune că regretă situația grea prin care trece Dragnea, dar problemele acestuia s-au răsfrânt în mod negativ asupra PSD și a societății românești în general.

"Important este să nu ne sfâșiem între noi, pentru putere", atarge atenția Gabriela Firea. Primarul Capitalei amintește de "falimentul dovedit" al felului în care a fost coordonat partidul în ultima perioadă.

"Ne aflăm într-un moment de răscruce și avem de luat, sub presiunea evenimentelor recente, decizii importante, hotărâtoare pentru evoluția noastră ca partid, dar și ca doctrină politică. Decizii care se vor răsfrânge și asupra țării, implicit.

Trebuie să înțelegem foarte clar că este nevoie nu doar de o schimbare de persoane, ci si a modului de a face politica.

Schimbare cerută nu numai de falimentul dovedit al felului în care a fost coordonat partidul în ultima perioadă, ci și de transformările majore care au avut loc în societate.

Oamenii au așteptări din ce în ce mai mari, îndreptățite, au la dispoziție instrumente prin care să comunice eficient.

Dacă noi vom continua să ne bazăm politica pe un grup restrâns de persoane și nu pe o largă consultare în partid și în societate, riscăm să pierdem mult mai mult.

Uman, regret situația grea prin care trece acum dl. Dragnea. Îmi pare rău și că această situație s-a răsfrânt în mod negativ asupra Partidului Social Democrat și a societății românești în general.

PSD a avut multi simpatizanți și votanți. PSD avut multi oameni politici responsabili care au dus Romania in UE si NATO. Cred ca trebuie sa ne întoarcem la oameni, tineri și seniori, să-i ascultăm mai mult. Și sigur se vor reîntoarce și ei la noi. Important este să nu ne sfâșiem între noi, pentru putere. Solidaritatea și învățarea lecției să ne fie cuvintele de ordine", ", a scris Gabriela Firea pe Facebook, luni la scurt timp după ce Dragnea a ieșit de pe scena publică.

Viorica Dăncilă: "Suntem alături de Liviu Dragnea, e o dramă"

Mai multe articole despre:
Liviu Dragnea Gabriela Firea