MENIU

Gabriela Firea, de Ziua Libertății Presei: Trăim vremuri complicate și-mi dau seama cât de dificil este, uneori, să vă faceți meseria cu profesionalism și dedicare

Gabriela Firea/ Facebook

Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Mondiale a Libertății Presei. Jurnalistă de profesie, Firea a arătat că "trăim vremuri complicate", fapt pentru care își dă seama "cât de dificil este, uneori" ca jurnaliștii "să-și faceți meseria cu profesionalism, responsabilitate și dedicare". "Am un respect deosebit pentru toți jurnaliștii care pun adevărul mai presus de interese de moment sau ale unor grupuri obscure", a afirmat Gabriela Firea.

"La mulți ani, dragi jurnaliști! De Ziua Mondială a Libertății Presei, vă transmit toată prețuirea mea, tuturor celor care slujiți cu pasiune, respect, decență și bună credință această profesie nobilă. Cea mai frumoasă din lume, aș zice, dacă n-as fi subiectivă!
 
Am făcut parte din lumea voastră mulți ani și, uneori, încă tânjesc după vremurile acelea în care nimic nu egala sentimentul de a da primul o știre, de face un om al zilei să-ți dea răspunsul pe care îl așteaptă o țară întreagă, de a fi unul dintre cei care fac să fie mai limpezi chestiuni greu de înțeles, cu implicații nenumărate.
 
Trăim vremuri complicate și-mi dau seama cât de dificil este, uneori, să vă faceți meseria cu profesionalism, responsabilitate și dedicare.
Am un respect deosebit pentru toți jurnaliștii care pun adevărul mai presus de interese de moment sau ale unor grupuri obscure", a declarat Gabriela Firea, într-un mesaj posta, vineri, pe contul său de Facebook.

Ciolacu şi Firea, în campanie electorală de 1 Mai. Cei doi au vizitat depoul Dudeşti din Capitală: mesajul transmis

"Aveți șansa extraordinară de a vă face meseria într-o lume liberă, în care puteți spune și gândi orice și oricând! Dar libertatea fără adevăr, onestitate și bună-credință ce valoare mai are? Vă doresc să vă faceți din profesie o misiune de viață și să fiți conștienți în fiecare clipă de rolul uriaș pe care îl aveți în a aduce echilibru unde e exces și a aduce schimbarea unde e nevoie de ea!", a mai spus candidatul PSD la Capitală. 

SONDAJ INSCOP. Pe cine vor românii la Primăria Capitalei? Sondajul care răstoarnă toate calculele politice