Gabriela Firea: „Bunicii micuțului din Danemarca au condiții morale și materiale să îl crească acasă, în România”
Ministrul Familiei spune că, din primele momente autoritățile române au trimis poziția fermă în legătura cu situația copilului românilor care a ajusn într-un centru de plasament, pentru că avea urme de violență. Gabriela Firea spune că nu înțelege de ce autoritățile daneze întârzie cu un răspun oficial în legătură cu situația micuțului.
„Micuțul din Danemarca are șansa să fie cuprins în familia extinsă, de ce acasă, din România. Am luat atitudine imediat. Am discutat imediat cu ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, am ținut permanent legătura cu domnia sa. Am primit informația din Danamarca că municipalitatea a fost mirată de răspunsul rapid al autorităților române. Am solicitat ca kcel mic să nu rămana la un asistent maternal din Danemraca, ci să vină la bunici, în România. Pâna la lămurirea situației juridice, copilul poate fi adus la bunici. Nu intervenim ca parte română în reglementările de pe teritoriul Danemarcei, ci le respectăm. Nu intervenim în acțiuea juridică declanșată împotriva părinților, dar avem și noi legislație. Dacă cel mic poate să fi adus în România, îi va fi mai bine să fie crescut la bunicii materni. Aceștia au condiții materiale și morale ca să crească acest copil. Nu înțeleg de ce nu am primit încă răspuns de la danezi. Cred că li s-a părut cam mult că au intervenit două ministere pentru acest micuț, dar normal ar fi să răspundă cererii noastre de preluare a lui, el fiind român. Nu vreau să se înțeleagă că încurajăm că părinții să fie violenți. Dar cei doi nu au beneficait de prezumția de nevinovăți, mai mult, mama are cursuri de psihologie, a mai pierdut o sarcină, iar copilul actual a fost născut greu. Familia din România are dereptul să afle vești despre starea copilului”, a declarat Gabriela Firea în emisiunea „Legile Puterii”.