MENIU

Gabriela Firea anunță Grupul Operativ pentru Copiii Neînsoţiţi care vin din Ucraina: „Nu au nici o vină. Depinde de noi să le oferim linişte și protecţie”

Gabriela Firea se implică în criza refugiaților - Grupul Operativ pentru Copiii Neînsoţiţi

Gabriela Firea intervine în criza refugiaților. Ministerul Familiei anunță că Guvernul a înființat Grupul Operativ pentru Copiii Neînsoţiţi pentru copiii orfani care vin din Ucraina și pentru copiii care ajung în România neînsoțiți de părinți.

 

Ministrul Familiei, Gabriela Firea a anunţat, joi, că Guvernul României a decis înfiinţarea Grupului Operativ pentru Copiii Neînsoţiţi. În fiecare judeţ şi sector al Capitalei, se formează un astfel de grup, cu specialişti în asistenţă socială, inspectori şcolari, inspectori sanitari şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale. De asemenea, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse stabileşte, împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educatiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, procedura pentru înregistrarea, tranzitul, şederea si protecţia acestor copii.

  
”Criza umanitară de la graniţa României ne obligă să luăm decizii clare pentru protecţia copiilor fugiţi din calea bombelor!  Au fost adoptate, la propunerea noastră, măsuri noi pentru de sprijin pentru orfanii care vin din Ucraina , dar şi pentru copiii care ajung în România neînsoţiţi de părinţi.

Guvernul României a decis înfiinţarea Grupului Operativ pentru Copiii Neînsoţiţi. În fiecare judeţ şi sector al Capitalei, se formează un astfel de grup, cu specialişti în asistenţă socială, inspectori şcolari, inspectori sanitari şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale.

Grupul Operativ identifică cea mai bună soluţie de protecţie pentru fiecare copil neînsoţit care intră în România”, a anunțat Gabriela Firea, pe Facebook.

„Ultima grijă a autorităţilor locale, care duc acum greul, trebuie să fie banii. Ne-am asigurat că sunt resurse guvernamentale pentru toate cheltuielile făcute de primării şi consilii judeţene pentru a le asigura copiilor refugiaţi condiţii normale de viaţa. Copiii nu au nici o vină în această luptă, dar traumele din aceste zile le-ar putea marca întreaga viaţă. Depinde doar de noi să le oferim linişte, protecţie si căldură sufletească”, a mai scris Gabriela Firea. 

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse va stabili alături de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educatiei Naţionale şi Ministerul Sănătăţii, procedura pentru înregistrarea, tranzitul, şederea si protecţia acestor copii.

„Trebuie să ştim în fiecare clipă unde se află fiecare copil neînsoţit şi cine îl are în grijă. Ne-am asigurat că direcţiile judeţene de asistenţă socială şi protectia copilului au suficienţi angajaţi specializaţi pentru a îngriji copiii fără părinţi din Ucraina, unii dintre ei cu probleme de sănătate, fără a-i neglija pe copiii români pe care-i au deja în grijă. Direcţiile judeţene pot angaja de urgenţă, fără concurs, asistenţi sociali care să se îngrijească de aceşti copii refugiaţi”, a mai explicat Firea.