MENIU

Gabriela Firea, anunț despre programul pentru creșterea natalității. Câte solicitări a primit Ministerul Familiei

Sursa foto: Facebook / Gabriela Firea

Ministerul Familiei a primit aproape 4.000 de solicitări până în acest moment, în cadrul programului social pentru creșterea natalității, anunță Gabriela Firea.

„Revin cu vești despre programul social pentru creșterea natalității. Știu că este multă nerăbdare printre femeile și cuplurile care vor să beneficieze de acest sprijin.

Am primit aproape 4.000 de solicitări până în acest moment, cele mai multe dintre dosare fiind transmise pe adresa de e-mail natalitate@mfamilie.gov.ro. Doar în primele 3 minute au intrat 800 de mesaje, adică aproape 4 pe secundă. În unele cazuri, este posibil să nu fi ajuns încă mesajul de confirmare din cauza numărului foarte mare de mesaje sosite în același timp.

Colegii mei au început deja să înregistreze fiecare mesaj în parte, iar toate dosarele vor primi în cel mai scurt timp numărul de înregistrare. În cazul dosarelor transmise de mai multe ori vom lua în calcul doar primul transmis. Vă rog să nu transmiteți de mai multe ori dosarul pentru a nu le îngreuna colegilor din minister munca și a întârzia, practic, desfășurarea optimă a programului.

Vreau să liniștesc persoanele care e posibil să fi transmis dosarele incomplete sau cu documente neconforme. Nimeni nu este descalificat din start și, după analiza dosarului, va avea la dispoziție 5 zile să îl completeze, așa cum prevede regulamentul.

Fac o precizare importantă privind clinicile înscrise în program. Lista publicată pe site se modifică zilnic, în funcție de cum se semnează contractele între clinici și compania care emite voucherele. Vă asigur că nu trebuie să intre nimeni în panică dacă nu-și regăsește pe listă clinica aleasă pentru că în fiecare zi completăm lista. Unitățile sanitare care îndeplinesc condițiile de eligibilitate se pot înscrie în continuare în program, procesul de selecție fiind deschis pe toată perioada de derulare a proiectului.

De asemenea, în scurt timp, vom publica și lista farmaciilor înscrise în program și de unde vor putea fi cumpărate tratamentele medicamentoase prescrise de medici.

Continuăm programul, așa cum am anunțat, și anul viitor! În 2023 așteptăm dosarele începând cu 9 ianuarie, ora 08:00. Condițiile rămân aceleași, iar regulamentul și restul documentelor necesare se găsesc pe site-ul ministerului.

De fiecare dată când ne veți scrie despre diferite probleme sau sugestii voi reveni cu informații, pentru ca toată lumea interesată să primească răspunsul așteptat.

Dacă aveți cunoștință și de alte persoane care își doresc copii însă nu îi pot avea din motive medicale, vă rugăm să îi informați că:

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse oferă un sprijin financiar în valoare de 3.000 de euro persoanelor care se confruntă cu infertilitatea și doresc să devină părinți cu ajutorul procedurilor de fertilizare in vitro. Se pot înscrie femeile între 20 și 45 de ani, care au indicația medicală pentru astfel de proceduri. Într-un an, cuplurile sau femeile singure se pot înscrie de trei ori în program, cu acordul medicul”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

Mai multe articole despre:
Gabriela Firea psd