MENIU

Gabriel Pleșa: „Un pol politic de dreapta, credibil și puternic, poate fi creat doar în jurul PNL”

Primarul din Alba Iulia consideră că singurul pol de dreapta este lângă PNL. Foto/Arhivă

Primarul orașului Alba Iulia consideră că singurul pol de dreapta este doar unul făcut în jurul Partidului Național Liberal. „Așa numitul „pol de centru dreapta” pe care îl anunță USR, alături de PMP și Forța Dreptei, nu va reuși niciodată să coaguleze alegătorii celor trei partide, deoarece electoratul acestora are rădăcini diferite, orizonturi diferite, și bineînțeles, obiective pe termen mediu sau lung diferite”, este de părere Gabriel Pleșa.

„Viața politică într-un an pre-electoral este una dinamică, cu reorganizări, negocieri, discuții și posibile alianțe, aspect care ține de normalitate, până la urmă, într-o democrație vie și reală. Important este ca deciziile politice să coincidă cu așteptările electoratului, să vizeze capacitatea de a implementa proiectele pe care oamenii și le doresc.
În toate alegerile politice pe care le-am făcut, am ținut cont de ceea ce mi-au spus cetățenii, de mesajele și feedback-ul primit din partea celor care mi-au acordat încrederea la alegerile din 2020. În ultimele luni au existat unele propuneri pentru următorul mandat din mai multe zone politice, iar acest lucru mi-a oferit confirmarea că viziunea de dezvoltare a orașului, în actualul mandat, a fost una corectă, iar investițiile realizate sau în curs de realizare îi mulțumesc pe oameni, indiferent de simpatiile sau apartenențele lor politice.
După cum se știe, am optat să accept susținerea echipei PNL, pe care o consider capabilă să implementeze această viziune, o echipă puternică pe care o cunosc și de care municipiul nostru are nevoie pentru a-și continua dezvoltarea.
Cu părere de rău pentru colegii din conducerea USR, trebuie să spun că nu sunt de acord doar cu calcule matematice făcute din fața calculatorului, de unii care cred că electoratul se adună și se scade instantaneu cu alianțele create. Consider că așa numitul „pol de centru dreapta” pe care îl anunță USR, alături de PMP și Forța Dreptei, nu va reuși niciodată să coaguleze alegătorii celor trei partide, deoarece electoratul acestora are rădăcini diferite, orizonturi diferite, și bineînțeles, obiective pe termen mediu sau lung diferite. Este încă o decizie care face parte din seria celor greșite ale USR, alături de angajarea creșterii taxelor în PNRR, linșajul public la care i-au supus pe cei care susțin familia tradițională și atitudinea tot mai vehementă de partid progresist, elemente care nu pot fi considerate din spectrul dreptei politice.
Atunci când m-am înscris în USR, am trecut cu vederea “viziunea progresistă” a conducerii partidului, referitoare la familie și biserică. Așa cum albaiulienii știu, pe parcursul celor 3 ani de mandat nu m-am îndepărtat de biserică, iar pentru mine instituția familiei rămâne sfântă, indiferent de pozițiile adoptate de conducerea USR în acest sens.
Ori de câte ori m-am implicat într-un proiect sau am luat o decizie politică, am făcut-o din convingere, cu încredere și cu responsabilitate, chiar dacă a fost vorba de schimbări. Ca primar, știu ce așteptări au oamenii de la administrația locală și sunt convins că vom reuși să le împlinim pe cele mai multe dintre acestea.
Ca om politic, sunt convins că un pol puternic de dreapta trebuie să apere valorile și simbolurile noastre naționale: familia, credința, biserica, tradițiile, obiceiurile, istoria și eroii noștri naționali. Un pol politic de dreapta, credibil și puternic, poate fi creat doar în jurul PNL, partid care a demonstrat, cu fiecare ocazie, că respectă principiile dreptei politice”, a scris pe Facebook primarul din Alba Iulia. 
 

Mai multe articole despre:
gabriel plesa primar alba iulia pol dreapta