MENIU

Gabriel Oprea: Suntem alături de poporul american, la 21 de ani de la atentatele din 11 septembrie

Gabriel Oprea, președintele UNPR

Președintele Uniunii Militarilor și Politiștilor "Mihai Viteazul", Gabreil Oprea, a transmis un mesaj de compasiune si solidaritate cu poporul american, cu ocazia comemorării a 21 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, de la World Trade Center.

“Românii au fost si sunt, in continuare, cu sufletul alături de cei care au avut de suferit în urma atacurilor săvârşite în data de 11 septembrie 2001, în oraşele New York şi Washington D.C..

Cei 21 de ani care au trecut de atunci nu pot şterge durerea celor care au pierdut pe cineva drag şi suferinţa celor răniţi in cele mai sângeroase atentate teroriste din istoria recentă a umanităţii.
Efectele tragicelor evenimente din acea zi s-au resimţit în întreaga lume si nimeni nu le va uita vreodata.

Toate statele care împărtăşesc valorile democraţiei, păcii şi libertăţii au fost angrenate într-un război contra terorismului. 
Din pacate, si recentele evenimente de la granitele României, razboiul din Ucraina, demonstreaza ca pacea nu este garantata niciunui stat. Intensificarea cooperării cu partenerii strategici şi întărirea propriilor capacităţi de intervenţie sunt esenţiale pentru prevenirea sau contracararea unor tragedii.
 Alături de partenerii săi europeni şi Nord-atlantici, România va rămâne angrenată în eforturile internaţionale de combatere a terorismului şi a extremismului, pentru că numai printr-un efort comun şi solidar poate fi asigurata securitatea şi siguranţa cetăţenilor ţărilor noastre.

Astazi, imi exprim, la randul meu, inca o data, compasiunea şi solidaritatea cu poporul american. Dumnezeu sa protejeze America! Dumnezeu sa protejeze România!", a transmis generalul în rezervă Gabriel Oprea, președintele UMPMPV.

Mai multe articole despre:
gabriel oprea mesaj 11 septembrie 9/11 ciuca