Gabriel Oprea intervine DUR în cazul care a îngrozit România
Liderul UNPR Gabriel Oprea intervine în cazul fetiței din Mehedinți, condamnând comportamentul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pe care îl califică „abuziv și înfiorător”. Oprea mai spune că legislația în domeniul adopției trebuie modificată neapărat.
„Cazul fetiței de la Baia de Aramă relevă un adevăr trist: că unii dintre noi au uitat să fie oameni.
Modul în care un copil de 8 ani a fost tratat de către o doamnă procuror este de neconceput. Nici pentru un reprezentat al statului, al justiției, nici pentru o femeie. Comportamentul acestui procuror, lipsit de tact, lipsit de omenie, de suflet, față de un alt om și cu atât mai mult față de un copil este abuziv, înfiorător și absolut condamnabil. Iar situația în sine nu poate fi încadrată în anul 2019, într-o țară a Uniunii Europene în care drepturile omului sunt respectate.
Legislația în domeniul adopției trebuie neaparat modificată, trebuie adaptată la vremurile în care trăim, trebuie simplificată și trebuie să urmărească, cu prioritate, respectarea drepturilor omului și drepturilor copilului, fără excepție. Reglementările trebuie să aibă în vedere și să respecte cu adevărat principiile referitoare la interesul superior al copilului, iar aceste principii trebuie să fie aplicate cu sfințenie de către autorități, în toate etapele procesului de adopție.
Este obligatoriu care orice etapă și orice măsură din cadrul procesului de adopție să țină seama cu sfințenie de nevoile copilului, diferite de cele ale adultului, de starea lui psihologică, de istoricul său începând de la naștere, de nevoia lui de stabilitate, de nevoia și de dreptul copilului a fi iubit și protejat, de fragilitatea sa.
Toți reprezentanții autorităților implicați în proces trebuie să aibă o pregătire solidă și experiență în ceea ce presupune acest proces, nu doar din punct de vedere juridic, ci și în privința relaționării cu copiii.
Copiii nu trebuie să fie tratați alfel decât cu căldură, cu prietenie, cu înțelegere și cu iubire. În România, din păcate, foarte mulți copii sunt abuzați, traumatizați, sunt tratați total inadecvat de către adulți, fie ei autorități, pedagogi sau parinți. Cred că avem nevoie de o legislația mai strictă în privința drepturilor pe care le are copilul, iar măsurile aplicabile celor care produc abuzuri împotriva copilului trebuie să fie extrem de dure!
De aceea, am decis introducerea de urgență pe lista priorităților UNPR, a unui proiect legislativ care să reglementeze foarte clar toate aceste aspecte.”, scrie Oprea pe Facebook.