Gabriel Liiceanu: Ne-am spălat de senzația că suntem un popor cu care se poate face orice
Românii încep să se contureze, din nou, ca popor, datorită unităţii de care au dat dovadă protestatarii din faţa Guvernului. Este opinia filosofului Gabriel Liiceanu. Invitat la emisiunea "În faţa ta", scriitorul susţine că Romania are de purtat acum cea mai grea luptă a ultimilor ani. O compară cu un joc de poker, a cărui miză e viitorul țării.
"Am devenit un popor. Până acum, nu aveam conștiinta unui eu colectiv. Ce este minunat când te duci în piață este că simți că ceilalți oameni îți seamănă și că există o întâlnire în orizontul binelui a sute de mii și, cred eu, milioane de oameni. Ori acesta încredere ne-o pierdusem pe drum. Știți că de la Noica e vorba faimoasă că am devenit o populație și nu mai suntem un popor. Ori acum, senzația de ființă colectivă, unită pe valorile eterne Europei, este extraordinară. În ochii multora ne-am spălat de senzația că suntem un popor cu care se poate face orice. Aici e vorba, pur și simplu, de un personaj care joacă poker cu poporul român la rupere. Aici e vorba de megalomania unui om care joacă la masa puterii skandenberg cu poporul român. Ori eu, ori voi", spune Gabriel Liiceanu, pentru digi24.ro.