GABRIEL GARCIA MARQUEZ a murit. Doliu naţional de trei zile în Columbia
GABRIEL GARCIA MARQUEZ. Preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, a decretat doliu naţional de trei zile în memoria scriitorului GABRIEL GARCIA MARQUEZ. , laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 1982, decedat joi, în reşedinţa sa din Ciudad de Mexico, la vârsta de 87 de ani, informează AFP.
GABRIEL GARCIA MARQUEZ. . "În semn de omagiu adus memoriei lui GABRIEL GARCIA MARQUEZ, am decretat un doliu naţional de trei zile", a declarat Juan Manuel Santos, cu ocazia unei scurte alocuţiuni, solemne, la televiziune.
Şeful statului columbian a cerut, totodată, "arborarea drapelului naţional în bernă în toate instituţiile publice".
"Sperăm că toţi columbienii vor face la fel în casele lor", a adăugat acesta.
Considerat unul dintre cei mai mari scriitori din istoria literaturii de limbă spaniolă, GABRIEL GARCIA MARQUEZ a murit joi, în urma complicaţiilor provocate de o pneumonie. Locuind în Mexic din 1961, cu excepţia unor perioade petrecute în Columbia, Spania şi Cuba, romancierul sud-american a dus în ultimii ani o existenţă discretă, retrăgându-se din viaţa publică.
"Întreaga Columbie este în doliu, deoarece el este compatriotul cel mai admirat şi cel mai iubit din toate timpurile", a declarat Juan Manuel Santos. "El a fost, şi nu exagerez, columbianul care, din întreaga istorie a ţării noastre, a dus cel mai departe şi cel mai sus numele patriei noastre", a mai spus acesta.
Preşedintele columbian a salutat opera scriitorului, recompensat cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 1982, şi stilul său literar, cunoscut sub numele de "realism magic".
"Pentru noi, columbienii, Gabo nu a inventat realismul magic, el a fost cel mai mare ilustrator al său, într-o ţară care reprezintă ea însăşi realismul magic. O ţară care combină bucuria şi durerea, poezia şi conflictele", a afirmat Juan Manuel Santos.
Preşedintele columbian nu a precizat în discursul său televizat dacă funeraliile scriitorului vor avea loc în Mexic sau în ţara natală a romancierului.
GABRIEL GARCIA MARQUEZ. Cine a fost GABRIEL GARCIA MARQUEZ
GABRIEL GARCIA MARQUEZ. GABRIEL GARCIA MARQUEZ A MURIT, relatează presa internațională. GABRIEL GARCIA MARQUEZ fusese internat recent pentru pneumonie. GABRIEL GARCIA MARQUEZ primise premiul Nobel pentru Literatură în 1982.
GABRIEL GARCIA MARQUEZ. GABRIEL GARCIA MARQUEZ. Scriitorul columbian avea 87 de ani.
GABRIEL GARCIA MARQUEZ. GABRIEL GARCIA MARQUEZ A MURIT, Gabriel García Márquez s-a născut la data de 6 martie 1927, în municipiul Aracataca, aflat pe Coasta Atlantică Columbiană, ca fiu al lui Gabriel Eligio García și al Luisei Santiaga Márquez Iguarán. A fost crescut de bunicii materni, colonelul Nicolás Márquez și Tranquilina Iguarán, în Aracataca.
Copilăria sa este relatată în memoriile sale: Vivir para contarla (Sa trăiești pentru a povesti). În anul 2007 s-a întors în Aracataca, după o absență de 24 ani, pentru a primi omagiul adus în onoarea sa de către guvernul columbian la împlinirea celor 80 ani de viață și 40 de la prima publicare a celei mai cunoscute nuvele: Cien años de soledad (Un veac de singurătate).
GABRIEL GARCIA MARQUEZ. În 1936 moare colonelul Nicolás Márquez, motiv pentru care Gabriel García Márquez vine în Sincelejo, Sucre cu părinții săi. Luni după aceea se mută în Barranquilla pentru a studia. În 1940 studiază primele clase în Colegiul San José (azi Institutul San José), după care călătorește în Zipaquirá și termină ultimii doi ani și bacalaureatul în Liceul Național de Baieți (azi Colegiul Național San Juan Bautista de La Valle), până în 1946. În 1947 se duce în Bogotá cu intenția de a studia Dreptul și Științele Politice în Universitatea Naționala din Columbia, carieră pe care o abandonează pentru a pleca în Cartagena de Indias să lucreze ca reporter la ziarul El Universal, după ce la 9 aprilie 1948 este asasinat liderul popular Jorge Eliécer Gaitán și îi sunt arse câteva din scrierile sale din pensiunea unde locuia.