MENIU

Gabriel Cotabiţă, veste dramatică primită de la medici

Deputatul medic Tudor Ciuhodaru nu vede cu ochi buni starea critică în care este cântărețul Gabriel Cotabiță!

Alesul este de părere că pe artist doar o minune îl mai poate salva, întrucât, după părerea lui de specialist, starea de comă indusă de 10 zile este egală cu decesul.

"După 10 zile de comă indusă, doar o minune îl mai poate salva. Mă îndoiesc însă că se va întâmpla așa ceva. Minunile se întâmplă sfidând fiziologia. Minunile sunt lucruri care nu se pot întâmpla medical", a spus Ciuhodaru, citat de Libertatea.ro.

Pornind de la cazul lui Cotabiță, deputatul vrea să inițieze o lege prin care, toate centrele în care se face efort fizic să fie dotate cu cabinet medical. Mai mult, toți cei care le frecventează vor trebui să prezinte atunci când merg la aceste centre, o adeverință de la medic de unde să rezulte dacă are voie să facă efort fizic.

"E mai bine să prevenim decât să tratăm, sau să ne trezim că nu mai putem face nimic, în anumite cazuri. Este normal ca la aceste săli de sport unde se face efort fizic intens să nu poată avea acces oricine, ci doar după ce au primit un aviz din partea medicului că sunt apți de efort", spune deputatul UNPR, care e de părere că Gabriel Cotabiță nu ajungea în această situație dacă avea o recomandare de la medic în privința stării sale de sănătate.