MENIU

Gabriel Cotabiţă va face recuperare cu medicul care l-a tratat pe Traian Băsescu după operaţie

Gabriel Cotabiţă a fost în comă ca urmare a unui accident vascular cerebral survenit în timp ce se afla într-o sală de fitness, dar şi-a revenit spectaculos sub îngrijirea medicilor de la Spitalul Floreasca.

Acum, după ce a fost transferat la Spitalul Elias, Gabriel Cotabiţă va face recuperare medicală cu specialistul care l-a pus pe picioare pe Traian Băsescu în 2006, după operaţia de hernie de disc. Comisia de specialişti de la Floreasca a decis că starea artistului este bună, dar are nevoie de recuperare medicală.

Prin urmare, s-a decis transferarea lui la Elias, în Clinica de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie, condusă de prof. dr. Mihai Berteanu, preşedintele Societăţii Române de Medicină Fizică şi Recuperare Medicală, medicul care l-a pus pe picioare pe Traian Băsescu după operaţia de hernie de disc.

"Este bună decizia ca recuperarea lui Gabriel Cotabiţă să se realizeze sub îndrumarea profesorului Mihai Berteanu. 90% din pacienţii care ajung la dânsul au afecţiuni neurologice şi face minuni cu ei. Profesorul Berteanu are competenţe şi în recuperare neurologică şi geriatrică, terapia durerii, homeopatie şi acupunctură", au declarat, pentru "ring", surse medicale.