MENIU

Gabriel Cotabiţă, supus unei intervenţii chirurgicale. Artistul, de 11 zile în comă indusă

Gabriel Cotabiţă are nevoie de operaţie de traheotomie pentru a trăi în continuare cu ajutorul aparatelor, artistul fiind de 11 zile în comă la spitalul Floreasca.

"Orice pacient aflat în comă mai mult de o săptămână şi ventilat mecanic are nevoie de o traheotomie. Pentru că sonda de oxigen poate provoca iritaţii mari, după o săptămână de comă este nevoie de această procedură: i se face o gaură în trahee, la nivelul gâtului, unde va fi introdusă canula pentru respiraţia artificială", a declarat o sursă din Spitalul Floreasca, pentru B1 TV.

În weekend la capela spitalului Floreasca a avut loc o slujbă specială pentru Gabriel Cotabiţă. Fiicele artistului au anunţat, pe Facebook, că orice schimbare în starea de sănătate a acestuia va fi confirmată public de medici.