MENIU

Gabriel Cotabiță - internat în spital după ce a fost infectat cu noul coronavirus. Anunțul fiicei sale despre starea în care se află artistul

Gabriel Cotabiţă este internat la spital, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Anunțul a fost făcut, marți, de una dintre cele trei fiice ale cunoscutului cântăreț, la un post de televiziune.

 

„Sperăm să iasă totuşi testul negativ cât de curând şi să poată să se întoarcă acasă. Nu este o formă gravă, nu este intubat, nu este la ATI. Pur şi simplu necesită să fie monitorizat, având şi alte probleme de sănătate. (...)

El s-a protejat ştiind foarte bine cât de important este să respecte măsurile de distanţare, să poarte mască şi toate celelalte”, a spus Aela Cotabiță.

Cântărețul a avut câteva simptome, între care tuse și oboseală accentuată, și așa a decis să se testeze pentru SARS-CoV-2 în urmă cu câteva zile. Ulterior, testul a ieșit pozitiv.

În vârstă de 65 de ani, Gabriel Cotabiță a stat mai multe zile în comă, în vara anului 2015, din cauza unui stop cardio-respirator suferit la sala de sport. Pe 8 mai 2015 a fost găsit la pământ în sala de fitness a hotelului Hilton din Capitală. Ulterior, după resuscitarea sa de echipa SMURD chemat la fața locului, a fost internat la Spitalul Floreasca, unde a rămas în comă timp de trei săptămâni. După trezirea din comă a fost transferat pentru încă o lună de recuperare Spitalul Elias.

 

Mai multe articole despre:
gabriel cotabita cotabita covid-19