MENIU

FUZIUNE de peste 50 de miliarde de dolari: două MARI COMPANII prezente şi în România

<p>Pentru a fuziona, Holcim şi Lafarge trebuie să v&acirc;ndă jumătate din activele din Rom&acirc;nia</p>

Holcim şi Lafarge, primii doi mari producători de ciment din lume, cu operaţiuni şi în România, discută o posibilă fuziune, care ar forma o companie cu o capitalizare de peste 50 de miliarde de dolari, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Bloomberg.

Discuţiile sunt încă într-o fază preliminară şi ar putea conduce la o fuziune de pe poziţii de egalitate a celor două mari companii din Elveţia şi Franţa, dar ar putea şi eşua, mai ales din cauza preocupărilor privind eventuale obiecţii ale autorităţilor antitrust, au spus sursele.

O fuziune ar permite Holcim şi Lafarge să-şi scadă costurile prin combinarea operaţiunilor de producţie şi reducerea capacităţii excedentare.

Acţiunile Lafarge au crescut cu până la 9,7% la bursa din Paris, iar cele ale Holcim cu până la 5,9% la Zurich.

Multe dintre fabricile de ciment funcţionează la capacitate redusă, după ce recesiunea globală a afectat cererea pentru materiale de construcţii.

Ambele companii au făcut achiziţii costisitoare înaintea crizei financiare, în urma cărora au acumulat datorii semnificative. Holcim are în prezent 71.000 de angajaţi în 70 de ţări, iar Lafarge 65.000 de angajaţi în 64 de ţări.

Holcim România deţine două fabrici de ciment, în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare şi un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, trei staţii de agregate, două staţii de lianţi speciali şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 950 de angajaţi.

Lafarge are operaţiuni în România pe segmentul cimentului, cu ponderea cea mai mare în vânzări, dar şi al betoanelor şi agregatelor.

Alături de Lafarge şi Holcim, un alt jucător important pe piaţa cimentului din România este Carpatcement Holding, parte a grupului german HeidelbergCement.

Mai multe articole despre:
Lafarge Holcim fuziune companii fuziune holcim