MENIU

Furtunile lovesc din nou România. Cum va fi vreme de Rusalii?

Vreme rea

Vremea rea, cu furtuni și ploi, va strica vacanța de Rusalii a multor români. De sâmbătă scad și temperaturile, iar vremea va fi instabilă în majoritatea regiunilor, au anunțat meteorologii.

Vineri, 2 iunie, vremea va fi caldă, dar în general instabilă.

 

"Cu precădere după-amiaza și seara, la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și a Olteniei și în nordul Munteniei vor fi perioade cu înnorări accentuate, descărcări electrice, averse torențiale și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare local cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și izolat 30 l/mp. Pe parcursul nopții, probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi mai mare în sud-vest, nord și în zona montană. Temporar vântul va avea intensificări în estul teritoriului, de scurtă durată asociate ploilor și vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 20 și 31 grade Celsius, iar cele minime între 8 și 18 grade Celsius", anunță ANM.

 

Pentru București, temperatură maximă așteptată este de circa 30 de grade Celsius. Cerul va fi temporar noros, iar spre seara și noaptea vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Minima termică se va situa între 13 și 16 grade Celsius.

 

SÂMBĂTĂ, VREMEA SE SCHIMBĂ RADICAL - FRIG, vijelii și grindină

Temperaturile scad în toate regiunile. În Oltenia și local la munte, în Banat, Transilvania, Muntenia și Dobrogea, gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat și, cu precădere după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și caracter torențial și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp și izolat 30 l/mp. Pe suprafețe restrânse vor fi căderi de grindină și posibil vijelii. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vântul va avea intensificări locale în regiunile estice și sud-estice și la munte, dar izolat, de scurtă durată, și în restul zonelor, asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 19 și 26 grade Celsius, iar minimele vor fi de 5 grade Celsius în depresiunile intramontane și 16 grade Celsius pe litoral. Spre dimineață, izolat se va forma ceață.

 

Și în București temperaturile vor scădea, iar vremea va fi ușor instabilă. Temporar cerul va avea înnorări, iar după orele amiezii va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul a 25 grade Celsius, iar cea minimă se va încadra între 12 și 14 grade Celsius.

Mai multe articole despre:
furtuni inundatii vreme meteo anm rusalii