Furie în Japonia! SUA au prezentat scuze niponilor
SUA au prezentat scuze Japoniei, după mai multe accidente în care au fost implicate accidente ale armantei americane. Aceste incidente au realimentat furia împotriva prezenței militare americane în țara asiatică.
Secretarul american al apărării, James Mattis, 'este în totalitate la curent cu accidentele survenite la 6 şi 8 ianuarie în special şi îşi cere scuze' pentru această serie neagră (de accidente), a declarat marţi pentru presă omologul său nipon Itsunori Onodera, scrie Agerpres.
Onodera a făcut această declaraţie la o zi după aterizarea de urgenţă a unui elicopter pe insula Okinawa (sud-vestul arhipelagului), care găzduieşte jumătate dintre cei 47.000 de soldaţi americani staţionaţi în Japonia. Un alt aparat al armatei americane a avut probleme similare sâmbătă.
'I-am vorbit de problemă, dându-i exemple concrete de mai multe accidente survenite în septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie anul trecut şi ianuarie anul acesta în Okinawa', a detaliat Onodera.