MENIU

Funcţionarii publici vor putea să lucreze şi după data la care trebuie să se pensioneze

Funcţionarii publici vor avea posibilitatea de a lucra, la cerere, după împlinirea vârstei de pensionare şi a stagiului minim de cotizare, timp de maximum trei ani, se arată într-un proiect de act normativ ce a trecut de două ori de Parlament și care trebuie să treacă și a treia oară de Legislativ pentru a se putea aplica.

Concret, documentul a fost retrimis la dezbateri de Curtea Constituțională și apoi de președintele României, iar luni a fost votat pentru a treia oară de Senat, urmând să ajungă la Camera Deputaților, scrie avocatnet.ro

Prevederile sunt incluse într-un Proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Acesta a trecut prima oară de Parlament în iunie 2016, însă, în urma unor critici de neconstituționalitate, a fost întors pentru reexaminare. Astfel, în aprilie 2017, documentul a trecut iar de Parlament, însă doar pentru ca președintele României să ceară o nouă reexaminare. Asta înseamnă că, pentru a se aplica, actul trebuie să treacă și a treia oară de Parlament, iar luni a fost adoptat din nou de Senat.

Atunci când împlinesc vârsta standard de pensionare şi îndeplinesc stagiul minim de cotizare, funcţionarii publici vor putea să ceară menţinerea în activitate. Mai exact, solicitarea va trebui formulată cu două luni înainte de îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de vârstă standard de pensionare şi de stagiu minim de cotizare.

"Pe baza unei cereri formulate cu 2 luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu", prevede propunerea legislativă.