MENIU

Bătălia dintre Grindeanu și Firea, decisă în ședința PSD de la ora 16:30. Cine va fi vicepremier în guvernul lui Ciucă

Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD
Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD

Zi de foc pentru social-democrați, cu două ședințe importante pentru viitorul partidului. Una a avut loc în această dimineață și nu a avut niciun rezultat, asta după ce Marcel Ciolacu și Paul Stănescu nu au reușit să se înțeleagă asupra persoanei care va ocupa funcția de vicepremier din partea PSD în viitorul guvern condus de generalul Nicolae Ciucă. Variantele luate în calcul sunt Sorin Grindeanu și Gabriela Firea, surse citate de Realitatea PLUS spunând că balanța ar înclina tot mai mult către fostul premier.

Consiliu Politic Național al PSD va avea loc, astăzi, de la ora 16:30. Pentru funcția de vicepremier s-au înfruntat Sorin Grindeanu, susținut de liderul PSD, Marcel Ciolacu, și Gabriela Firea, susținută de secretarul general al social-democraților, Paul Stănescu, dar și Adrian Cîciu, care va deține și funcția de ministru al Finanțelor Publice.

Sursele Realitatea Plus spun că PSD ar fi luat în cele din urmă o decizie în acest sens și că Sorin Grindeanu este cel care va fi validat în această funcție în viitorul Guvern condus de liberalul Nicolae Ciucă. Grindeanu va ocupa, cel mai probabil, și portofoliul de ministru al Tranporturilor, în vreme ce Firea este propunerea PSD pentru Ministerul Tineretului și Familiei. 

În ceea ce privește Secretariul General al Guvernului (SGG), la conducerea acestei instituții a fost avansat numele lui Marian Neacșu. Neacșu este fost secretar general al PSD în vremea lui Liviu Dragnea. Ulterior, acesta a fost exlus din partid și a mers în formațiunea lui Victor Ponta, Pro România. 

ȘTIREA INIȚIALĂ

Sunt tensiuni în PSD: Marcel Ciolacu și Paul Stănescu nu reușesc să se înțeleagă cine va fi vicepremier din partea social-democraților. Sunt două variante: Sorin Grindeanu sau Gabriela Firea.

Social-democrații au vrut că numele noului vicepremier să fie clar încă din această dimineață și au fost discuții pe această temă. Astfel, în vreme ce liderul Partidului, Marcel Ciolacu, îl susține pe Sorin Grindeanu, secretarul general al partidului, Paul Stănescu, o vrea pe Gabriela Firea în această funcție.

Cum nu au reușit să ajungă la nicio concluzie în această dimineață, pesediștii au convocat o ședință pentru această după-amiază.

Cu un nume trebuie să vină PSD și pentru funcția de secretar general a Guvernului. Până în prezent, în acest sens se vehiculează numele lui Marian Neacșu, însă nici în această privință nu a existat o concluzie clară în această dimineață.

Tot astăzi vor fi înlocuiți membrii Biroului Permanent de la Camera Deputaților și Senat care vor ocupa funcții de miniștrii. Funcțiile vacante vor reveni altor colegi social-democrați.

În plus, astăzi s-ar putea ca Marcel Ciolacu să preia funcția de președinte al Camerei Deputaților.