Fumătorii vor fi afectaţi de la începutul anului 2017. Ţigările s-ar putea scumpi
Aproape un sfert dintre români sunt fumători, iar 43 de mii mor anual din cauza tutunului. În acest context, mai multe organizaţii non-guvernamentale şi reprezentanţi ai unor facultăţi de medicină şi farmacie susţin majorarea taxelor pe tutun. Astfel, preţul mediu al unui pachet de ţigări ar creşte de la 15 lei, cât este în prezent, la 18 sau chiar 20 de lei.
În prezent, accizele reprezintă 60% din preţul unui pachet de ţigări, dar multe state au crescut aceste taxe la 65 de procente, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii propune atingerea pragului de 70 de procente.
"Momentan, în jur de 15 lei este preţul unui pachet de ţigări şi ar creşte cu circa 3 lei. Pentru 70%, în jur de 20 de lei", spune Zoltan Abram, Universitatea de Medicina si Farmache Tîrgu Mureş.
"Ar încuraja peste 400 de mii de adulţi să se lase de fumat, ar opri peste 170 de mii de persoane să se lase de fumat, ar preveni peste 225 de mii de morţi premature, ar creşte cu 1,3 miliarde ron veniturile bugetare", spune Ede Lazăr, Universitatea Sapientia, Cluj Napoca.
În ciuda creşterilor semnificative ale preţurilor în ultimii ani, ţigările în România au devenit mai accesibile astăzi decât erau în anii '90. Tocmai de aceea e nevoie de măsuri suplimentare, cred specialiştii.
" A doua recomandare este ca aceste taxe să fie ajustate anual astfel încât dacă veniturile locuitorilor cresc, ei să nu-şi poată permite să cumpere mai multe ţigări. A treia recomandare este creşterea taxelor pe alte produse din tutun pentru a fi echivalente cu taxele pe ţigări", spune Arpad Szabo, Centrul Educational Mutf Odorhei.
Propunerile vor fi trimise în perioada următoare guvernanţilor, urmând ca decizia să rămână pe umerii acestora. Pentru fumătorii din România, 2016 a fost anul restricţiilor. A fost aplicată legea interzicerii fumatului în spaţiile publice, ţigările aromate au fost şi ele interzise, iar autoritătile au anunţat că cele mentolate vor dispărea de pe piaţă până în 2019. În plus, producătorii de ţigări vor fi nevoiţi să schimbe avertismentele de pe pachete până la începutul verii lui 2017.