MENIU

Fresh Refresh. Zâmbetul şi efectul său incredibil asupra longevităţii

Bun găsit la Fresh Refresh! Vă plac oamenii care zâmbesc, nu-i aşa? Aflaţi că zâmbetul poate fi indus...Puteţi zâmbi, să spunem forţat, la început, după care aceasta poate deveni o stare naturală! Între morocănoşi şi zâmbăreţi, ultimii vor fi mereu cei carismatici!

Zâmbetul este semnul universal care arată că o persoană este fericită! Acesta transmite un mesaj pozitiv şi îi îndeamnă pe oamenii din jurul dumneavoastră să vă accepte aşa cum sunteţi. Extraordinar este că zâmbetul devine contagios. Când îi zâmbiţi unei persoane, veţi observa că, de cele mai multe ori, aceasta va proceda la fel în numai câteva secunde!

Zâmbetul este, deci mai mult decât o simplă expresie a plăcerii deoarece transmite diferite semnale cu scopuri precise. Zâmbim ca să inspirăm încredere, ca să fim iertaţi sau ca să ieşim cu bine dintr-o situaţie de impas. Zâmbim ca să ascundem adevăratele sentimente sau ca să cucerim, să atragem, să fim frumoşi! Zâmbim şi ca să fim energici şi deci, prolifici la locul de muncă şi să câştigăm astfel mai mulţi bani sau pentru ca lumea din jurul nostru să zâmbească la rândul ei şi să ne simţim cu toţii bine.

Medicii ar spune că trebuie să zâmbim ca să trăim mai mult! Pentru această ultimă afirmaţie stă mărturie un studiu realizat în 2010 cu ajutorul fotografiilor unor jucători de baseball din 1952. Cercetătorii au descoperit că sportivii care zâmbeau în poze au trăit mai mult decât celelalte persoane cu aproximativ şapte ani. Orice vine din interior către exterior şi presupune destindere şi incredere ni se citeşte pe chip şi ne face bine. De la zâmbet la râsul sănătos e o distanţă mică. Iar râsul pe lângă menţinerea tonusului ne oferă şi tinereţe pentru că tonifică muşchii faciali. Revenim la zâmbet! Acesta reprezintă şi o cale de a reduce disconfortul provocat de o situaţie supărătoare. Psihologii numesc acest fel de a reacţiona "ipoteza feedback-ului facial". Chiar dacă vremea sau unele situaţii vă supără, încercaţi să zâmbiţi chiar şi forţat. Este suficient pentru a vă simţi, din nou, bine. Mai bine!

Şi aceasta ediţie o încheiem în zâmbete, cum altfel!? Sunt Alexandra Păcuraru! Şi vă urez zile frumoase şi senine! Toate cele bune!

Mai multe articole despre:
0 zâmbet Alexandra Pacuraru fresh refresh