FRESH REFRESH. De ce devin copiii mincinoși
Părinţii se întreabă adesea de ce mint copiii lor, de ce preferă minciuna unui adevăr care-i pun în dificultate, de ce sunt agresivi cu străinii şi nepoliticoşi în faţa atitudinilor pe care nu le înţeleg. Psihologii spun că originea comportamentului unui copil mincinos, suspicios şi bădăran se află în primii ani de viaţă. Sunt însă extrem de rari părinţii care admit că au eşuat în educaţie. Ei refuză să creadă că având bani cresc un mic tiran, şi apreciază că o stare materială bună suplineşte inteligenţa sau compasiunea.
Până să se dea piept cu primele provocări generate de interacţiunea cu semenii lor, vezi grădiniţă sau ciclul primar, unde învaţă instituţionalizat importanţa adevărului, copiii mici au în bagajul emoţional şi mental cele mai alese sentimente.
Ei simt instinctiv când cineva minte sau se preface a avea bune intenţii, iar ştiinţa încă nu a descoperit când îşi pierd candoarea şi simţul adevărului.
Ce este cert? Pierderea primei copilării, a celei mai pure, este un fenomen care se petrece treptat în primii ani de viaţă, când singura interacţiune este cu părintele. Neavând dezvoltat discernământul care vine odată cu experienţa de viaţă, copiii copiază. Minciuna, pentru care au un radar teribil, este considerată un mod de viaţă, dacă are părinţi care o practică în mod frecvent. Şi prefăcătoria socială, adică un soi de snobism întâlnit la tot mai mulţi copii.
Având părinţi care mimează iubirea faţă de semeni, copiii învaţă că aparenţele sunt totul. Iar dacă nu li se explică faptul că o doză de prefăcătorie este uneori consideraă diplomaţie, deoarece nu trăim în pădure, ei cresc având senzaţia că nu trebuie să-şi manifeste niciodată trăirile. Deoarece, fiind mici, nu pun la îndoială comportamentul părinţilor, orice problemă ar avea aceştia în viaţa de zi cu zi este interpretată ca o agresiune la adresa lor. Prin urmare copilul va fi convins până va ajunge la maturitate, când îi va teroriza pe semeni şi nu-i va respecta, că este nedreptăţit. Care este soluţia pentru a ne feri copiii de asemenea frustrări?
Adevărul, din primii ani de viaţă. Comunicarea, pe limbajul lor, explicarea situaţiilor la care este martor. Fireşte că nu-şi alege nimeni părinţii, prin urmare ar putea părea că sfatul nostru de astăzi este inutil. Lupta merită, însă, purtată. Adulţii inteligenţi care neglijează educaţia din lipsă de timp pot să-şi corecteze greşelile. Este nevoie doar să fie cinstiţi cu ei înşişi şi să-şi pună copiii mai presus de orice. Prin fapte, nu prin vorbe!