MENIU

FRESH REFRESH: Beneficiile nebănuite ale porumbului fiert

Aşa prepari cel mai bun porumb fiert

"Bugetare, bugetare, hai să-ţi dau porumb cu sare". Este unul dintre artificiile de marketing preferate ale vânzătorilor de pe plajă, dar nu trebuie aşteptat concediul pentru o cură cu această extraorinară cereală. Porumbul fiert are beneficii nebănuite pentru organism. 

Există percepţia greşită că îngraşă, prin urmare sunt medii care nu-l recomandă cu prea mare căldură. Ei bine, mult mai tare îngraşă prăjelile, carnea de porc, merdenelele şi lipsa mişcării. În plus, substanţele din porumb dau senzaţia de saţietate în mai mare măsură decât multe alimente şi intervin în hidroliza grăsimilor în exces. Noi nu vă recomandăm curele de slăbire care vă promit că porumbul vă scapă de 4 kilograme în 4 zile, dimpotrivă. Indiferent cât de bogat ar fi porumbul în substanţe nutritive, nu le conţine pe toate.

Organismul are nevoie de echilibrul mineral în absenţa căruia se declanşează afecţiuni grave. Pe urmă, este cunoscut faptul că marea majoritate a persoanelor care slăbesc repede pun kilogramele la loc după terminarea curei. Porumbul este una dintre puţinele vegetale care-şi păstrează aproape toate vitaminele şi aminoacizii în urma fierberii. Potrivit site-ului realitatea.net, după o cură de 15 zile cu porumb se poate constata atenuarea stării de greaţă, a durerilor de cap, a stărilor de oboseală sau a insomniilor. Şi asta nu e totul!

Porumbul preparat termic determină accelerarea arderilor în celulele ficatului, rezultatul fiind mai multe proteine şi hormoni necesari unui organism sănătos, chiar dacă vom consuma foarte puţină carne sau postim o perioadă scurtă. Şi acum atenţie mare! Consumul de porumb pe o durată mai mare de 25 de zile poate determina o creştere cu până la 7-8% a lungimii totale a reţelei de vase de sânge capilare. Această vegetală are ca efect scăderea acumulării de toxine în organism, reducerea vitezei de îmbătrânire, dar şi de îmbolnăvire a tuturor organelor.

Porumbul nu conţine gluten, protejează inima, rinichii, ficatul, sistemul nervos şi conferă vitalitate pe termen lung. Atenţie însă cum îl praparaţi! El trebuie fiert rapid si e necesar să fie scos în câteva minute din apa fierbinte. Alegeţi-l cât mai crud, lăptişorul din boabe este ca un galop de sănătate pentru celule. Nu uitaţi nici de mălai! Măştile cu mălai sunt miraculoase pentru riduri şi pentru pielea uscată de apa de mare. În combinaţie cu laptele, mălaiul tonifică tenul şi corpul, împreună cu ouăle combate acneea, iar alături de iaurt face pielea mai fină. 

 
Mai multe articole despre:
porumb fresh refresh