MENIU

Fraude de 1 miliard de euro, identificate de ANAF

ANAF şi marea evaziune

În primele cinci luni din acest an, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a identificat prejudicii aferente sesizărilor penale în valoare de peste 1 miliard de euro, se arată într-un comunicat de presă al instituției.

Inspecţia Fiscală a efectuat în primele 5 luni din acest an 26.280 de controale la contribuabili persoane juridice şi fizice, se mai spune în comunicatul ANAF.

Potrivit instituției, orientarea inspecţiilor fiscale către domeniile mari de activitate care prezintă risc fiscal ridicat şi îmbunătăţirea selecţiei contribuabililor pentru control au avut ca rezultat identificarea, în primele 5 luni, a unor prejudicii aferente sesizărilor penale transmise instituţiilor competente ale statului - pentru continuarea cercetărilor - în valoare de peste 1 miliard de euro (4,86 miliarde lei).

Raportate la primele 5 luni ale anului trecut, rezultatele indică o creștere cu cca 87% a acestui indicator (prejudicii aferente sesizărilor penale).

Ceilalți indicatori au înregistrat, de asemenea, niveluri în creştere faţă de perioada similară a anului anterior, astfel:
· diferenţe de impozite (obligaţii principale şi accesorii) stabilite suplimentar – 7,87 miliarde lei, în creştere cu cca 122%;
· diminuarea pierderii fiscale – 866,93 milioane lei, în creştere cu cca 61%;
· valoare măsuri asigurătorii instituite – 2,50 miliarde lei, în creştere cu cca 133%.

Mai multe articole despre:
ANAF Fisc