Fratele fostului ministru Adomniței, mort într-un accident aviatic - ce făcuse bărbatul în ziua tragediei. Cum s-a prăbușit, de fapt, avionul
Entuziasmat de noul avion cumpărat, Bogdan Adomniței a zburat vineri și duminică, 8 și 11 septembrie. Tragedia s-a produs în localitatea suceveană Frătăuții Vechi, în timp ce acesta era la al doilea zbor de duminică.
”Nu a fost vânt sau furtună, dar a fost o ploaia rapidă, cred că a venit o ploaie rapidă când ei erau în zbor, cam așa reiese după ore și ce a fost afară. Au căzut cu avionul direct în vârf, puternic, avionul e distrus aproape total”, a relatat omul de afaceri Alexandru Scheul, proprietar de avioane și pasionat de zbor.
Acesta crede că nenorocirea s-a produs pe la 15.30-16.00, oricum cu mult înainte de a fi găsit avionul prăbușit. Alarma a fost dată după ora 19.00.
Avionul era cumpărat de Bogdan Adomniței din Letonia și era practic nou, având 300 de ore de zbor.
Este vorba de un avion foarte ușor, din fibră din carbon, de 450 de kilograme, cu autonomie foarte bună și foarte manevrabil, a povestit Alexandru Scheul pentru Monitorul de Suceava.
”Era atât de fericit, vineri am zburat împreună, eu cu avionul meu, el cu al lui, cu alt instructor. Era atât de fericit, nu am văzut om mai fericit... Personal nu cred că se pune problema unei defecțiuni tehnice, avionul era nou și performant, specialiștii se vor pronunța totuși...”, a mai spus Scheul.