MENIU

Franța și Germania cer la unison "o contribuţie europeană" a companiilor din energie care obţin profituri foarte mari

Olaf Scholz și Emmanuel Macron/ Foto: Profimedia

Franţa şi Germania vor ca Uniunea Europeană să stabilească „o contribuţie” pe care ar trebui să o plătească operatorii din sectorul energiei care obţin profituri mult superioare costurilor de producţie şi care ulterior se va repartiza între ţările membre.

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a apărat luni, la o conferinţă de presă, „solidaritatea europeană” în domeniul energiei, la finalul unei convorbiri telefonice cu cancelarul german Olaf Scholz, în cadrul căreia cei doi lideri au convenit asupra poziţiei lor, în aşteptarea negocierilor în cadrul UE, în următoarele săptămâni, relatează  EFE, citată de Agerpres.

Macron a afirmat că este în favoarea reformării pieţei europene de electricitate pentru ca preţurile să fie fixate „într-o manieră coerentă” şi în concordanţă cu preţurile de producţie şi să nu fie stabilite doar în funcţie de cotaţia gazelor naturale, care s-a înmulţit cu cinci sau şase pe parcursul actualei crize.

Liderul de la Elysee susține, totodată, că Franţa este de acord cu achiziţiile comune de gaze la nivel european pentru a obţine tarife „mai interesante” şi cu fixarea unor plafoane pentru gazele ruseşti exportate în Europa prin gazoducte.

El a spus că Parisul şi Berlinul vor susţine în faţa celorlalţi parteneri comunitari un nou impozit pentru companiile energetice care au costuri de producţie mult sub preţurile pe care le obţin acum de pe piaţă.

În opinia sa, ar fi bun un consens european, pentru „a evita distorsionările” în cadrul pieţei unice, dar, dacă asta nu se va putea, dezbaterea pe această taxare a profiturilor excepţionale va reveni pe plan naţional.

Macron şi Scholz au stabilit, totodată, un mecanism de coordonare bilateral pentru a face faţă crizei energetic din iarna ce vine, pornind de la constatarea că „Germania are nevoie de gazele noastre şi noi avem nevoie de electricitatea produsă în toată Europa şi, în particular, în Germania”, deoarece mai mult de jumătate din centralele nucleare franceze sunt în prezent oprite.

Concret, Franţa va majora în următoarele săptămâni capacităţile de export al gazelor prin gazoduct în Germania printr-o serie de lucrări care „vor fi gata pentru la iarnă”.

În paralel, Germania s-a angajat să producă mai multă electricitate şi să aprovizioneze Franţa în cazul vârfurilor de consum, care ar putea fi problematice în contextul opririi actuale a centralelor nucleare (31 din cele 56 din parcul nuclear francez), care în mod normal generează 70% din energia Franţei, oprire care o obligă acum să importe din ţările vecine.

Pe plan intern, Macron a reiterat mesajul ca toţi francezii să facă eforturi pentru a economisi 10% din energie, astfel încât să fie evitat riscul unor întreruperi sau raţionalizarea furnizării în timpul iernii şi a cerut, în primul rând, cât mai este cald temperatura la aparatele de climatizare să fie crescută şi când va veni iarna temperatura pentru încălzire să nu treacă de 19 grade.

Preşedintele francez a subliniat că în următoarele săptămâni se va evalua dacă populaţia aplică voluntar aceste măsuri de economisire, deoarece, în caz contrar, există posibilitatea de a se impune obligaţii, mai arată sursa citată.

Mai multe articole despre:
franta germania macron scholz energie profit energie