MENIU

Franța se pregătește de un posibil al doilea val de coronavirus

franta masuri covid

Ministerul Sănătății din Franța lansează o strategie de reacție rapidă pentru situația în care țara s-ar confrunta cu al doilea val de epidemie. CoVID-19. Testare de amploare, stocuri de măști, medicamente și aparate de respirat, creșterea numărului de paturi în serviciile de reanimare, toate acestea sunt măsurile avute în vedere pentru ca autoritățile să evite o noua izolare la nivel național.

O amplă campanie de testare v-a fi demarată în curând în 30 de localități din regiunea pariziană aflată în apropierea focarelor deja identificate, pentru că acolo există încă potențial viral, inclusiv prin prezența asimptomaticilor ce pot transmite virusul fără să știe, scrie RRA.

Ministrul francez al sănătății, Olivier Véran, a precizat că 1,3 milioane de persoane vor primi un fel de voucher medical cu care să își poată face gratuit testul virologic în orice laborator de stat sau privat, chiar dacă nu au simptome. Suntem în fază de experiment, iar dacă francezii vor răspunde pozitiv la această campanie, ea va fi aplicată și în alte regiuni, a explicat ministrul. În prezent, în patru regiuni din Franța sunt concentrați 75% din pacienții cu maladia COVID-19 internați în spitale.

În paralel, este sporită rezerva națională de medicamente și măști și se iau măsuri pentru creșterea capacității secțiilor de reanimare, de la cele 9.000 de paturi echipate, disponibile în prezent în toate spitalele din țară, se va ajunge la cel puțin 12.000. Franța a înregistrat aproape 30.000 de decese din cauza noului coronavirus de la începutul campaniei.

Mai multe articole despre:
franta