Franța prelungește acordarea subvențiilor pentru bicilete, ca parte a planului de combaterea a pandemiei
Considerată a fi o măsură de succes, Guvernul de la Paris a anunțat prelungirea perioadei în care se vor acorda subvențiile pentru repararea bicicletelor, până în martie 2021. Subvențiile, în valoare de 50 de euro, au fost folosite până acum de peste un milion de cetățeni. Scopul este găsirea unor mijloace alternative de transport.
Subvențiile au început să fie acordate în primăvară, după prima carantină impusă după izbucnirea pandemiei. Luni, ministrul pentru Mediu, Barbara Pompili, a precizat că programul va fi extins până la începutul anului viitor.
Anunțul a fost făcut în contextul relaxării recente a carantinei parțiale.
”După acest al doilea lockdown, guvernul vrea să încurajeze cetățenii francezi să folosească bicicleta pentru a se deplasa. Subvențiile alocate a pus 500.000 de oameni înapoi în șa”, a declarat ministrul, cu ocazia unei vizite la un centru de instruire privind mecanica bicicletei din Paris.
Pompili a precizat că aproximativ jumătate dintre cetățenii care au folosit subvenția pentru repararea bicicletei vechi o foloseau rar, intenția Guvernului fiind ca procentul francezilor care utilizează acest mijloc de transport zilnic, respectiv 3%, să se tripleze.
Ministrul pentru Mediu a anunțat și lansarea unui program pe trei ani, în valoare de 30 de milioane de euro, care prevede construcția a aproximativ 20.000 de spații de parcare a bicicletelor de către angajați.