Franța își închide granițele pentru cetățenii din afara UE. Când intră în vigoare măsura
Guvernul de la Paris a decis închiderea granițelor pentru cetățenii din țările care nu fac parte din UE, pentru limitarea răspândirii Sars-Cov-2, în condițiile în care noile tulpini depistate sunt mult mai contagioase.
Premierul Jean Castex a anunțat că măsura intră în vigoare duminică, 30 ianurie, la miezul nopții. Acesta a precizat că va fi permisă doar intrarea în țară a cetățenilor care au ”un motiv imperios”.
”Orice intrare în Franţa şi orice ieşire de pe teritoriul nostru dinspre sau către o ţară din afara Uniunii Europene va fi interzisă, cu excepţia cazului în care există un motiv imperios, începând de duminică, la miezul nopţii”, a spus șeful guvernului, la încheierea unei reuniuni a Consiliului Apărării.
Premierul a anunțat și închiderea centrelor comerciale nealimentare cu o suprafaţă de peste 20.000 de metri pătraţi, decizie care va intra în vigoare tot duminică.
Bilanțul epidemiei din Franța, a șasea cea mai afectată țară din lume, depășește 3,1 milioane de cazuri Covid-19 și 75.620 de decese.