Frank Steinmeier, la București: Unitatea e un bun prețios în aceste vremuri când alții încearcă să dezbine Europa și NATO. Mesajul transmis Ucrainei
Președintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier a declarat, astăzi, în conferința de presă comună susținută alături de omologul său Român, Klaus Iohannis, susținută cu ocazia vizitei oficiale pe care o efectuează în România, că "niciodată nu a fost atât de limpe ca în aceste vremuri cât de importantă este unitatea în Europa și în interiorul Alianței Nord-Atlantice". În context, oficialul de la Berlin a transmis un mesaj de suținere pentru Ucraina, afirmând că atât țara sa, cât și NATO, per ansamblul său, vor sprijini Kievul "în această situație urgentă" în care se află ca urmare a invaziei trupelor rușilor.
"Mă bucur că m-am întors la prieteni. Așa am scris și în cartea de oaspeți. Mă refer la relațiile de prietenie dintre statele noastre, dar și la cele dintre noi doi. Îmi aduc aminte de prima nostră întâlnire din urmă cu 15 ani, când amândoi dețineam alte funcții (...). Pe atunci nu bănuiam că vom ajunge la o perioadă în care războiul se va întoarce în Europa. În acești 30 de ani de prietenie dintre țările noastre s-au întâmplat foarte multe (...).
Niciodată nu a fost atât de limpede ca în aceste vremuri cât de importantă e unitatea în Europa, dar și în cazul NATO, când războiul cumplit al Rusiei are loc împotriva Ucrainei. Distrugeri, mii de morți și de refugați (...). Este important ca această unitate să nu fie doar subliniată, dar să și fie susținută în perioada care va urma. Noi și întregul NATO vom fi lângă Ucraina, o vom sprijini cu tot ce este necesar în această situație urgență și nu doar acum și după. Chiar dacă războiul va mai dura câteva zile sau câteva săptămâni, vom rămâne alături de Ucraina și nu îi vom lasă singuri", a declarat Steinmeier.
Pe de altă parte, oficialul german a subliniat că țara sa este profund impresionată de solidaritatea de care a dat dovadă România față de refugații ucrineni.
"Simțim respect și recunoștință. Știm că au rămas în România undeva la 600 de mii de refugați (...). Ce face România are tot respectul nostru. Germania e conștientă de asta și va ajuta refugații și le va acorda sprijin. În prezent, în Germania sunt 350.000 de refugiați înregistrați la care se mai adaugă încă 100.000 de mii de refugaiți neînregistrați.
Solidaritatea noastră în cadrul alianței e indubitabilă. Am arătat acest lucru în mod diferit, fie prin prezența de soldați în Lituania și, cum spuneați și dvs mai devreme, forțele germane au contribuit la securitatea aeriană. Unitatea e un bun prețios în aceste vremuri în care alții încearcă să dezbine Europa și NATO. Unitatea și coeziunea există și au existat mereu între România și Germania", a mai spus presedintele Germaniei.