Fragmente de dronă rusească, descoperite la 1 km de confluența cu Brațul Sf. Gheorghe! Noi provocări pentru securitatea de la granița României
Poliția de Frontieră a informat Ministerul Apărării Naționale, în dimineața zilei de vineri, 4 octombrie, cu privire la existența unor fragmente de dronă în zona canalului Litcov, la aproximativ un kilometru de confluența cu brațul Sf. Gheorghe.
O echipă de specialiști din MApN, Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne a cercetat, în cursul acestei zile, perimetrul indicat, de unde a ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească, urmând ca acestea sa fie expertizate, conform procedurilor legale.
Menționăm că zona cercetată se află într-un spațiu extravilan, nefiind afectate elemente de infrastructură.
Ministerul Apărării Naționale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și în gravă contradicție cu normele de drept internațional.
Conform primelor informații, fragmentele provin de la o dronă de origine rusească, deși momentan nu este clar dacă aceasta a fost folosită într-o misiune de supraveghere sau într-un atac.
Canalul Litcov este una de importanță strategică datorită proximității față de Dunăre și granițele României cu Ucraina. Regiunea a fost recent un punct sensibil din cauza conflictului în desfășurare dintre Rusia și Ucraina, care a dus la o creștere a tensiunilor de securitate în zonă.