MENIU

FOTO-VIDEO Cinci ani de la ATENTATELE teroriste din Paris - 130 de morți, printre care și doi români. Turnul Eiffel, iluminat în memoria victimelor

Ceremonii restrânse la cinci ani de la ATENTATELE teroriste din Paris - 130 morți, printre care și doi români (13 noiembrie 2015) Foto: Twitter.com/JeanCastex

Franța a comemorat vineri cinci ani de la cele mai sângeroase atentate teroriste. Au murit atunci 130 de oameni, printre care și doi români, și au fost răniți peste alți 400. Premierul Jean Castex, alături de alți membri ai guvernului au parcurs traseul de acum cinci ani al teroriștilor și au comemorat victiemle în cadrul unor ceremonii restrânse din cauza epidemiei de coronavirus. În seara zilei, Turnul Eiffel s-a iluminat pentru a-i omagia pe cei dispăruți.

 

Așa s-a încheiat comemorarea de vineri a celor 130 de morți de acum cinci ani.

În dimineața zilei de vineri, premierul francez Jean Castex, însoţit de ministrul de interne Gérald Darmanin şi de cel al Justiţiei, Eric Dupond-Moretti, au mers, alături de primarii Parisului şi ai oraşului Saint-Denis, rând pe rând, în diversele locuri unde au avut loc atacurile de acum cinci ani, relatează RFI. La cererea Prefecturii capitalei franceze şi de comun acord cu familiile victimelor, doar doi preşedinţi de asociaţii de victime au participat la ceremonie.

Traseul delegaţiei a fost similar cu cel al celor trei teroriști în 13 noiembrie 2015, tot o zi de vineri. Mai întâi la Stade de France, la Saint-Denis, în periferia Parisului, locul primului atac, unde atletul Manuel Dias a fost singurul ucis în exploziile atentatorilor sinucigași de pe stadion.

Apoi cele cinci cafenele pariziene din arondismentele 10 şi 11 unde au acţionat teroriştii: Petit Carillon, Petit Cambodge, Bonne Bière, Comptoir Voltaire şi Belle Equipe – barul unde aveau să fie ucişi şi doi români, Lăcrămioara Pop şi Ciprian Calciu, lăsând în urma lor un copil orfan de 18 luni. În total, 21 de oameni au murit.

Traseul memorial s-a încheiat în faţa şi apoi în interiorul sălii de concerte Bataclan, acolo unde jihadiştii au ucis cei mai mulți oameni - 90 de morţi. Au fost depuse coroane de flori în fața sălii.

Comemorarea s-a încheiat în cursul serii de vineri, când Turnul Eiffel s-a stins complet la ora 20.00 (ora locală - n.red.)

Apoi, din oră în oră, a luminat în memoria victimelor de acum cinci ani.

 

Cei doi români care au murit în atentatele teroriste din 2015, omagiați de ambasadorul României la Paris

Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, i-a comemorat pe cei doi români care au murit în ziua atentatelor de la Bataclan - 13 noiembrie 2015. Diplomatul a depus o coroană de flori în dreptul plăcii comemorative pentru cei doi români şi ceilalţi 19 oameni ucişi la Belle Equipe.

„Este întotdeauna un moment trist, un moment de emoţie, un moment în care ne amintim de cei doi români, Lăcrămioara Pop şi Ciprian Calciu. Ea avea 29 de ani, el 32. Au murit aici la Belle Equipe unde veniseră să petreacă o seară frumoasă, să se simtă bine, să fie alături de prieteni. Alături de ei, alte 128 de persoane şi-au pierdut viaţa în acele atentate oribile. Cu atât mai mult ne gândim la ei acum când se împlinesc 5 ani de aceea tragedie”, a declarat Luca Niculescu pentru RFI.

Lăcrămioara Pop și Ciprian Calciu, care se aflau la o terasă în Paris, au fost împușcați mortal dintr-o mașină în care se aflau teroriști, pe 13 noiembrie 2015.

Potrivit RFI, presupusul coordonator al atentatelor din 13 noiembrie 2015 şi unul dintre atacatorii de la terasele cafenelelor pariziene, belgianul Abdelhamid Abaaoud a fost ucis în periferia Parisului împreună cu un complice şi o verişoară. Singurul membru al comandourilor teroriste încă în viaţă – ceilalţi s-au aruncat în aer în timpul atacurilor sau au fost ucişi de poliţişti în timpul intervenţiei – este franco-belgianul Salah Abdeslam, arestat în 2016 la Bruxelles. Acesta urmează să fie judecat în 2021, alături de alţi 19 suspecţi.