Fotografii interzise de la nunta celebrei Eva Longoria
Actriţa Eva Longoria s-a căsătorit cu mogulul media José Antonio Bastón, în cadrul unei ceremonii private. Chiar dacă cei doi au vrut să ţină totul departe de ochii publicului, o serie de fotografii au apărut în presa internaţională.
Actriţa Eva Longoria, fosta vedetă a serialului de succes "Neveste disperate", s-a căsătorit cu mogulul media mexican Jose 'Pepe' Baston, sâmbătă, la o reşedinţă privată cu vedere spre lac din Valle de Bravo, în apropiere de Ciudad de Mexico, potrivit Mediafax.
Ceremonia a avut loc în aer liber într-un loc pitoresc din apropierea lacului, iar fotografiile apărute o înfăţişează pe mireasă purtând o rochie albă fără mâneci, cu un văl alb, lung.
În jur de 200 de invitaţi au participat la eveniment, iar ziua cea mare s-a încheiat cu un spectacol de artificii. Evenimentul a fost organizat de sora lui Bastón, Rosalia, iar ceremonia a fost oficiată de Părintele Pedro atât în engleză, cât şi în spaniolă. Deşi Longoria nu a avut domnişoare de onoare, fiicele lui Bastón, Tali şi Mariana au mers înaintea cuplului deschizând ceremonia.
"S-au căsătorit la altar sub o multitudine de luminiţe", a declarat o sursă pentru People.com. "A fost foarte romantic. Eva a avut părul liber şi a zâmbit de-a lungul întregii ceremonii. El a purtat un costum gri."