Fotografia adorabilă cu prinţul George, făcută publică înainte de aniversarea sa de doi ani
Palatul Kensington a dat publicităţii, marţi, o fotografie în care apar Prinţul George al Marii Britanii, ţinut în braţe de tatăl său, Prinţul William.
În fotografie micuţul râde poznaş către cameră, arătându-şi toţi dinţişorii. În spatele camerei se afla celebrul fotograf de modă Mario Testino şi imaginea face parte din seria realizată de acesta cu ocazia botezului Prinţesei Charlotte, pe 5 iulie.
Prinţul George al Marii Britanii va împlini doi ani miercuri.
Tatăl său, Prinţul William, a vorbit despre viaţa alături de cei doi copii ai familiei la începutul săptămânii, spunând: "E un moment fantastic. Charlotte e fericire trimisă din Ceruri. În acelaşi timp, e o responsabilitate mare să ai grijă de doi micuţi, mai ales când George e prin preajmă. E un năzdrăvan".
Mai multe articole despre:
prinţul george
prinţul george al marii britanii
prinţesa charlotte
aniversare doi ani prinţul george