FOTOGALERIE Cum arată o închisoare modernă din Europa
În timp ce România riscă să fie sancționată de CEDO pentru problemele din sistemul penitenciar, în Norvegia, în anul 2012, se inaugura închisoarea Fengsel Halden, un penitenciar care dispune de toate facilitățile necesare astfel încât condamnații care își execută pedeapsa acolo să poată fi tratați uman, reeducați și adaptați la o bună viața socială.
Dezvoltatorii acestui penitenciar au susținut că ideea are la bază conceputul că încarcerarea în condiții inumane, așa cum se procedează în multe locuri, nu umanizează deținuții, îi înrăiesc și îi determină să ajungă din nou după gratii, potrivit Ziare.com.
Închisoarea Fengsel Halden este prevăzută cu camere elegant mobilate, instalații sanitare moderne, pistă de jogging și un salon pentru întâlnirile cu familia.
Pentru ca închisoarea să nu fie pentru deținuți un supliciu, celulele de 1-2 pesoane nu sunt prevăzute cu gratii. În plus, fiecare celulă este dotată cu baie și gresie, cu mici frigidere și un televizor cu un ecran plat.
Totodată, la fiecare grup de 10-12 celule este prevăzută o bucătărie unde deținuții își pregătesc singuri mâncarea.
De asemenea, există și o sală de muzică prevăzută cu instrumente și aparatură necesară pentru înregistrare și reproducere, dar și cabinete medicale moderne.
La Fengsel Halden gardienii sunt angajați după absolvirea unui curs de formare care durează doi ani. Pentru a se crea o ambianță plăcută și nu o stare de tensiune între ei și deținuți, aceștia iau masa împreună, iar o parte din gardieni sunt femei.